Tenis/Coronavirus: Andy Murray, dispus să joace la US Open şi Roland Garros, dacă situaţia o va permite

Tenis/Coronavirus: Andy Murray, dispus să joace la US Open şi Roland Garros, dacă situaţia o va permite

Tenismanul scoţian Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, a anunţat luni, înaintea debutului unui turneu demonstrativ sută la sută britanic, că participarea la US Open şi Roland Garros este "prioritatea" sa, dacă situaţia sanitară o va permite, informează AFP.

US Open urmează să debuteze pe 31 august la New York, cu porţile închise, în timp ce Roland Garros este programat să înceapă pe 27 septembrie, în capitala Franţei.

"Disputarea turneelor de Mare Şlem va fi prioritatea mea", a asigurat Murray, recunoscând că este "un calendar complicat", însă înţelege motivele care au stat la baza acestei planificări a competiţiilor internaţionale după pandemia de coronavirus.

''Această situaţie nu mă deranjează, cât timp va fi sigur să jucăm", a adăugat el.

Absent de şapte luni din circuitul profesionist, după o accidentare la şold, Andy Murry îşi va face returul pe teren cu ocazia turneului "Battle of the Brits" (23-28 iunie), organizat de fratele său Jamie, care cuprinde meciuri de simplu şi dublu, meciurile urmând să se dispute cu porţile închise.

Dan Evans, Kyle Edmund, Cameron Norrie, Jay Clarke, Liam Broady, James Ward şi Jack Draper vor participa de asemenea la simplu, în timp ce Neal Skupski, Joe Salisbury, Jonny O'Mara, Lloyd Glasspool, Cameron Norrie, Dominic Inglot şi Jay Clarke vor evolua doar la dublu.

Murray a comentat, totodată, cazurile de infectare cu Covid-19 în rândul participanţilor la Adria Tour, un turneu organizat de actualul număr unu mondial, Novak Djokovic.

"Toate ţările au reguli diferite, însă cred că atunci când începi să incluzi călătorii internaţionale, iar jucătorii şi echipele lor vin din toate colţurile lumii, trebuie să fii sigur că ai luat toate precauţiile necesare, pentru a evita situaţia cu care ei s-au confruntat acolo', a spus britanicul, adăugând că este "o lecţie din care trebuie să învăţăm cu toţii".

Trei dintre jucătorii participanţi la Adria Tour, bulgarul Grigor Dimitrov, croatul Borna Coric şi sârbul Viktor Troicki au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?