Tenis:''Mă simt mult mai bine'', afirmă Simona Halep, după debutul victorios de la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că se simte mult mai bine, după ce a învins-o pe americanca Vania King, cu 6-1, 6-1, vineri, în runda a doua a turneului WTA Premier de la Indian Wells.

''Am reușit victoria și să mă simt mult mai bine ... A fost primul meci, primul tur (Halep a intrat direct în turul al doilea, n. red.). Vom vedea cum va fi în tururile următoare ... Deoarece nu e ușor, dar e bine că am putut face acest prim pas'', a spus Halep după meci, citată de site-ul oficial al turneului.

"O iau ca pe un lucru pozitiv, voi da tot ce am mai bun pentru a munci zi de zi și voi lua fiecare zi de meci ca pe una normală'', a mai spus Halep, campioana en titre la Indian Wells.

Românca o poate întâlni în sferturi pe Serena Williams, principala favorită și liderul mondial, care a trecut lejer de germanca Laura Siegemund, cu 6-2, 6-1, în alt meci din turul secund.

Simona Halep o va înfrunta în turul al treilea pe rusoaica Ekaterina Makarova (27 ani, 32 WTA), care a trecut cu 6-4, 6-4 de Lucie Hradecka (Cehia).

Halep și Makarova s-au confruntat de trei ori, iar jucătoarea din Constanța conduce cu 2-1 la meciurile directe. Simona Halep a câștigat primul meci în 2013, la New Haven, în sferturi, cu 6-1, 7-6 (6), Makarova s-a impus în 2015, la Australian Open, în sferturi, cu 6-4, 6-0, după care Simona a învins la Dubai, în sferturi, cu 6-3, 1-6, 7-5.

Williams va juca împotriva kazahei Iulia Puțințeva în turul următor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …