Tenorul Jose Carreras va concerta la București pe 26 noiembrie

Tenorul Jose Carreras va susține un concert la București pe 26 noiembrie, la Romexpo, informează un comunicat al organizatorilor, Music Management Event, transmis marți AGERPRES. Potrivit acestora, Carreras va fi acompaniat la București de "cea mai mare orchestră simfonică din Europa". Organizatorii anunță că vor reveni cu detalii despre achiziționarea biletelor pentru acest show.

Tenorul Jose Carreras, originar din Catalonia, este considerat unul dintre cei mai proeminenți cântăreți de operă ai generației sale.

După studii la Conservatorul de Muzică din Barcelona, a debutat în 1970, cu rolul Flavio din "Norma" de Bellini, cu Montserrat Caballe în rolul principal. Remarcat, a fost invitat de celebra soprana să cânte în "Lucrezia Borgia", de Donizetti, primind primul său rol principal — Gennaro.

Consacrarea internațională a venit repede, fiind invitat pe multe dintre principalele scene lirice ale lumii. În 1972 și-a făcut debutul american, în rolul Pinkerton din "Madama Butterfly". A fost ovaționat atât de public, cât și de criticii de peste Ocean. La 28 de ani interpretase deja 24 de roluri principale de tenor.

În culmea gloriei, în 1987, a fost diagnosticat cu leucemie într-o formă gravă, medicii considerând că are numai o șansă din zece de a supraviețui. Și-a revenit miraculos, după ce boala i-a întrerupt cariera timp de un an.

După revenirea sa, a fondat "Jose Carreras Internațional Leukaemia Foundation", căreia i-a consacrat anual concerte caritabile. Din 1995, galele live de la televiziunea din Leipzig au adus donații de peste 70 de milioane de euro.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR