Tensiuni în NATO. Pentagonul analizează planuri de sancționare a aliaților considerați „necooperanți”: „Nu au fost alături de noi”
Statele Unite ar analiza metode de sancționare a aliaților NATO care nu ar fi oferit sprijin operațiunilor americane în contextul conflictului cu Iranul. Totul a ieșit la iveală dată cu un email intern al Pentagonului.
Conform unui oficial american care a vorbit sub protecția anonimatului, documentul reflectă nemulțumirea Washingtonului față de reticența unor state aliate de a acorda drepturi de acces, staționare și survol (ABO), considerate esențiale pentru desfășurarea operațiunilor militare, potrivit unor informații preluate de The Times of Israel.
Printre măsurile discutate s-ar afla suspendarea unor țări „dificile” din poziții importante în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sau revizuirea poziției Statelor Unite în chestiuni sensibile de politică externă, precum susținerea pretențiilor Regatului Unit asupra Insulelor Falkland ori statutul Spaniei în cadrul alianței.
Documentul subliniază că drepturile ABO reprezintă „baza absolută pentru NATO”, iar opțiunile menționate ar fi circulat la nivel înalt în cadrul Pentagonului. Totuși, potrivit Reuters, nu există indicii că Statele Unite ar lua în calcul retragerea din NATO sau închiderea bazelor militare din Europa.
Întrebat despre aceste informații, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kingsley Wilson, a declarat: „Așa cum a spus președintele Donald Trump, în ciuda a tot ceea ce Statele Unite au făcut pentru aliații noștri din NATO, ei nu au fost alături de noi.”
Acesta a adăugat că Departamentul Apărării va asigura președintelui „opțiuni credibile” pentru a determina aliații să își respecte angajamentele, fără a oferi însă detalii suplimentare despre deliberările interne.
În paralel, Politico relata recent că administrația americană ar fi elaborat o listă în care statele NATO sunt împărțite în „aliați buni” și „aliați răi”, în funcție de contribuțiile și sprijinul acordat. Potrivit unor diplomați europeni și oficiali din domeniul apărării, această clasificare ar putea sta la baza unor viitoare sancțiuni.
Liderul american și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de nivelul de implicare al unor parteneri NATO.
De altfel, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a sugerat încă din decembrie o diferențiere clară între aliații care își îndeplinesc obligațiile și cei care nu, afirmând că statele „model” vor beneficia de tratament preferențial, în timp ce celelalte vor suporta consecințe.
Un diplomat european citat de Politico a rezumat situația: „Casa Albă are un document de tip ‘băieți buni’ și ‘băieți răi’, iar logica pare să fie aceeași.”
Sursa: adevarul.ro

