Suspecta colabora la „pregătirea unui atac aerian rusesc în regiunea Nikolaev în timpul vizitei preşedintelui Ucrainei", a afirmat SBU.

„În ajunul recentei călătorii a preşedintelui Ucrainei în regiunea Nikolaev, aceasta strângea informaţii despre vizita planificată", a declarat SBU. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost în regiune la sfârşitul lunii iulie și a postat pe Twitter imagini de acolo.

SBU a precizat într-un comunicat că presupusa colaboratoare a ruşilor "a încercat să stabilească ora şi lista de locaţii ale traseului aproximativ al şefului statului pe teritoriul regiunii".

Cu toate acestea, agenţii SBU au obţinut informaţii despre „activităţile subversive ale suspectei" şi au adoptat măsuri de securitate suplimentare.

Comunicaţiile femeii au fost monitorizate, iar SBU stabilise că aceasta avea şi sarcina de a identifica locaţia sistemelor de război electronic şi a depozitelor cu muniţie ale forţelor armate ucrainene.

Potrivit anchetei, suspecta era rezidentă în Oceakiv, în sudul Ucrainei, şi era fostă vânzătoare la un magazin militar de pe teritoriul uneia dintre unităţile militare din regiune. Ea ar fi călătorit în zonă şi ar fi filmat locaţiile obiectivelor ucrainene. În plus, ea a încercat să obţină informaţiile necesare „la negru" prin intermediul propriilor relaţii, în special în instituţiile sociale din regiune.

Numele femeii nu a fost dezvăluit. Potrivit comunicatului SBU, aceasta a fost reţinută în flagrant delict în timp ce încerca să transmită informaţii invadatorilor ruşi. Femeia riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare. (News.ro)