Teodorovici: Plata orelor suplimentare pentru poliţişti are un impact bugetar de 200 milioane lei

Teodorovici: Plata orelor suplimentare pentru poliţişti are un impact bugetar de 200 milioane lei

Plata orelor suplimentare pentru poliţişti are un impact bugetar de circa 200 de milioane de lei, dar este sustenabil, a declarat marţi Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, la Palatul Parlamentului.

"Ore suplimentare pentru colegii de la Interne, da, am fost de acord cu o astfel de propunere. Este un impact sustenabil. Se poate suporta la nivelul bugetului de stat. Impactul este undeva la 200 milioane lei", a sus Teodorovici.

El a precizat că orice propunere care se face pe zona Jandarmeriei va fi analizată de Ministerul Finanţelor, iar dacă se susţine, va fi pusă în aplicare.

"Orice propunere care se face şi care să îndrepte anumite anumite lucruri, nu numai pe partea de resurse umane, chiar şi nevoia de investiţii pe zona Jandarmeriei va fi analizată de Ministerul Finanţelor Publice şi, pe măsură ce se pot susţine din buget, o să facem", a afirmat ministrul Finanţelor.

Ministerul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, că este necesară introducerea posibilităţii plăţii orelor suplimentare pentru angajaţii care desfăşoară activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut.

Ministrul a precizat, într-o conferinţă de presă, că, în baza discuţiilor purtate, s-a desprins concluzia ca pentru munca suplimentară derulată în timpul săptămânii şi care nu va putea fi compensată cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile de la prestarea acesteia să se asigure plata orelor suplimentare.

"Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a depăşi 180 de ore anual. În situaţii deosebite, acest plafon va putea fi depăşit, dar nu mai mult de 360 de ore anual, conform limitei maxime stabilite de lege, în acest caz, aprobarea fiind dată de ordonatorul de credite. Conform discuţiilor cu Ministerul de Finanţe, plata orelor suplimentare ar urma să se efectueze într-o limită, din suma soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, soldelor de grad, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă, salariilor de comandă", a spus ministrul.

Carmen Dan s-a mai pronunţat pentru realizarea unui echilibru între salarizarea jandarmilor şi a poliţiştilor, ambele contribuind la asigurarea ordinii publice şi combaterea criminalităţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”