Teodosie, sancționat dur de Patriarhul Daniel

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a fost sancționat dur de Patriarhul Daniel, după ce Cancelaria Sfântului Sinod a sesizat faptul că Arhiepiscopul Tomisului „dă dovadă de nerespectare a hotărârilor sinodale”. Concret, ÎPS Teodosie a fost aproape complet izolat și nu mai are voie să oficieze slujbe în alte eparhii decât cea pe care o păstorește și nici nu poate invita alți preoți care să vină să slujească la Constanța.

Cancelaria Sfântului Sinod arată că ierarhul Tomisului, în cadrul Sfintei Liturghii, în special în timpul pregătirii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii sau după, recită pe de rost slujba Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare.

„Astfel, nu doar că se creează o stare de tulburare a slujbei Sfintei Liturghii, care pune în dificultate mai ales pe ierarhii co-slujitori (care de altfel i-au şi semnalat ierarhului tomitan că ceea ce face este necanonic), dar se şi încalcă flagrant practica euharistică panortodoxă, precum şi punctul 7 al hotărârii sinodale nr. 630 din 17 februarie 2011”, arată Sinodul, potrivit site-ului Dobrogealive .

Ca urmare a acestor încălcări, patriarhul Daniel și Sfântul Sinod au decis ca Teodosie să nu mai fie invitat să oficieze Liturghia în alte eparhii. De asemenea, nici ierarhii BOR nu mai au voie să accepte invitația lui Teodosie de a sluji la Constanța.

Măsura va fi pusă în practică până la momentul în care arhiepiscopul Tomisului va înceta să recite din această slujbă.

Această decizie de a-l izola pe Teodosie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române vine după un lung șir de controverse și de contre între Arhiepiscopia Tomisului și Patriarhie, pe fondul cererilor lui Teodosie ca Arhiepiscopia să fie ridicată la rangul de Mitropolie. Acest lucru a fost refuzat în repetate rânduri de Patriarhie.


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

3 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis