Teologii îi răspund părintelui Calistrat, care a propus zeciuiala nunților

Teologii îi răspund părintelui Calistrat, care a propus zeciuiala nunților

Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a ieșit în spațiul public cu o nouă declarație controversată, spunând că zeciuiala biblică înseamnă ca 10% din câștigul de la nuntă să fie dat Bisericii.

Preotul Calistrat Chifan. FOTO Facebook Calistrat

Omul Bisericii, recunoscut pentru declarațiile sale controversate, a declarat recent că românii ar trebui să doneze Bisericii 10% din ce câștigă la nunți. „Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Da, ei, acuma, ascultă-mă: cât a costat rochia miresei? 2.000-3.000 euro, da? Cât înseamnă? 150 de milioane... Cât a costat muzica? 100 de milioane... Cât a costat fotograful? 50 de milioane... Cât a costat coregrafia? 100 de milioane... Cât a costat tot aici? Ce aveți voi? Șampanii, mese, povești? Toată asta? 100 de milioane, da, cât costă masa la restaurant? 200-300 de milioane... da, deci vă ridicați undeva aproape la un miliard de investiții cu nunta... Cel puțin 20.000 de euro i-ați tocat? Păi, adică eu nu înțeleg un lucru: L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a doua zi nu mai sunt valabile?! Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă“, a explicat Calistrat.

Doctor în Teologie şi Studii Religioase, Cristian Vechiu a explicat pentru „Adevărul“ că declarațiile recente ale lui Calistrat Chifan dovedesc că în continuare Biserica Ortodoxă Română are nevoie de o revizuire în ceea ce privește formarea clericilor ei. „Asemenea altor figuri toxice pentru BOR (ca mitropolitul Teodosie), Calistrat Chifan este o figură controversată care a câștigat adepți îndeosebi prin intermediul platformei YouTube. Din păcate, scandalul recent în care a fost implicat a fost mușamalizat de către superiorii săi. Ultimele sale declarații nu fac decât să afecteze și mai mult imaginea clericului ortodox, căci proliferează o perspectivă lacomă a Bisericii, o viziune tranzacțională, ca și cum Biserica ar fi un fel de ANAF spiritual care strânge zeciuiala“, a precizat Cristian Vechiu.

Și teologul Teodor Baconschi a reacționat: „M-a înlemnit însă de admirație intelectuală argumentul «teologic» fabricat de preacuviosul pugilist: «Credeți că Dumnezeu e prost?» Nu, părinte, nu Dumnezeu e prost!“, a scris Teodor Baconschi pe Facebook.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat