Terorista britanică Samantha Lewthwaite, supranumită "văduva albă" ar fi fost ucisă de rebelii proruși

Islamista britanică de origine irlandeză Samantha Lewthwaite, supranumită "văduva albă", suspectată de implicare în atacul de la mallului din Nairobi (Kenya), dată în căutare prin Interpol, ar fi fost ucisă de rebelii proruși în confruntările din estul Ucrainei, relatează media rusă, citând agenția de presă a rebelilor proruși "Novorossia".

Irlandeza (30 de ani) ar fi luptat de partea voluntarilor ucraineni — potrivit unor surse, în batalionul 'Donbas', conform altora, în batalionul 'Aydar' — și ar fi fost ucisă de un lunetist.

Potrivit agenției 'Novorossia', terorista ar fi fost eliminată cu aproximativ două luni în urmă, în apropiere de localitatea Debalțevo, important nod de transporturi între regiunile Donețk și Lugansk, controlat de trupele ucrainene.

Samantha Lewthwaite, văduva unuia dintre autorii atentatului sinucigaș comis la Londra în 2005, ar fi fost ucisă de un lunetist, voluntar venit din Rusia ca să lupte de partea rebelilor proruși.

Islamista britanică este suspectată de implicare în atacurile comise în centrul comercial din Westgate (Nairobi) de membri ai milițiilor somaleze Al-Shebab, soldat cu 67 de morți.

Un reprezentant al Ministerului britanic de Externe a declarat miercuri că autoritățile de la Londra au luat cunoștință de aceste zvonuri și în prezent verifică dacă acestea corespund sau nu realității, potrivit Daily Mail.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

2 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

3 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”

4 Rusia / un pluton de asalt, aproape anihilat în 10 zile; un canal pro-Kremlin descrie „orașul morților”

5 Varujan Vosganian / foștii membri ALDE boicotează Congresul PNL, îl compară pe Ilie Bolojan cu Lenin