
Testul de sânge care ar putea revoluționa lupta împotriva Alzheimerului. Cum funcționează
Mai mult de 1.000 de persoane din Marea Britanie, suspecte de demență, vor beneficia de un test de sânge pentru Alzheimer, despre care oamenii de știință speră că ar putea revoluționa diagnosticul acestei boli.
Testul de sânge poate detecta biomarkeri ai proteinelor anormale care se acumulează în creierul pacienților cu această afecțiune și va fi utilizat în completarea testelor cognitive pe hârtie și creion, care deseori duc la erori de diagnostic în stadiile incipiente, notează BBC.
Oamenii de știință care conduc studiul la University College London cred că testul de sânge va îmbunătăți acuratețea diagnosticului de la 70% la peste 90% și vor să afle cum îi va ajuta acest lucru pe pacienți și pe medici.
Pacienții vor fi recrutați din 20 de clinici de memorie ca parte a studiului, care își propune să analizeze cât de bine funcționează testul în cadrul NHS.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și este asociată cu acumularea în creier a două proteine anormale – amiloid și tau – care se pot acumula până la 20 de ani înainte de apariția simptomelor.
Cum funcționează noul test
Noul test de sânge, care costă aproximativ 100 de lire sterline, măsoară un biomarker numit p-tau217, ce reflectă prezența ambelor proteine.
Anterior, singura modalitate de a confirma diagnosticul de Alzheime r era prin tomografii PET de specialitate și puncții lombare pentru extragerea lichidului cefalorahidian.
Totuși, aceste teste „standard de aur” nu fac parte din diagnosticul de rutină al bolii Alzheimer și doar 2% dintre pacienți ajung să le primească.
Profesoara Fiona Carragher, director de politici și cercetare la Alzheimer’s Society, a declarat: „Studiul nostru recent, Lived Experience Survey, a arătat că doar o treime dintre persoanele cu demență au considerat pozitivă experiența procesului de diagnostic, în timp ce mulți au spus că se temeau să primească un diagnostic. Ca urmare, prea des demența este diagnosticată târziu, limitând accesul la sprijin, tratament și oportunități de planificare a viitorului.”
Acum, studiul Alzheimer’s Disease Diagnosis and Plasma p-tau217 (ADAPT) a început recrutarea la o clinică de memorie din Essex, iar alte 19 centre NHS de specialitate urmează să se implice în toată Marea Britanie.
Cercetarea este condusă de oamenii de știință de la University College London și este sprijinită de Alzheimer’s Research UK, Alzheimer’s Society, cu finanțare din partea People’s Postcode Lottery.
Când vor fi gata rezultatele
Jonathan Schott, profesor de neurologie la University College London și director medical la Alzheimer’s Research UK, a spus că este „încântat” să primească participanți în cadrul studiului ADAPT.
El a descris studiul ca fiind „o parte esențială a Blood Biomarker Challenge, care sperăm că ne va duce mai aproape de o revoluție în modul în care diagnosticăm demența.”
Jumătate dintre participanți vor primi rezultatele testului de sânge în termen de trei luni, iar ceilalți după 12 luni.
Echipa de cercetare va stabili dacă furnizarea rezultatelor mai devreme accelerează diagnosticul, ghidează deciziile privind investigațiile suplimentare și influențează modul în care atât pacienții, cât și medicii interpretează și reacționează la rezultate.
Va fi măsurat și impactul rezultatelor testului de sânge asupra calității vieții.
Dacă studiul va fi considerat un succes, testul de sânge ar putea deveni o parte standard a diagnosticului pentru Alzheimer. Acest lucru va fi esențial în anii următori, având în vedere că o serie de noi medicamente pentru combaterea bolii în stadiu incipient se află în fazele finale ale testelor clinice.
Sursa: adevarul.ro