Theresa May: Londra nu va ceda niciodată suveranitatea Gibraltarului fără acordul populației

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a afirmat că Londra nu va ceda niciodată suveranitatea Gibraltarului fără acordul populației teritoriului britanic situat la sud de Spania, a indicat duminică un comunicat difuzat de Downing Street, relatează AFP.

Într-o convorbire telefonică cu șeful executivului din Gibraltar, Fabian Picardo, dna May a precizat că ea nu va încheia niciodată un acord care ar lăsa ca locuitorii Gibraltarului să treacă sub o altă suveranitate fără voința lor exprimată în mod liber și democratic'', potrivit comunicatului.

''Premierul britanic a spus că își menține în totalitate angajamentul de a lucra cu Gibraltarul pentru a obține cele mai bune rezultate posibile în ce privește Brexit-ul și că va continua să-l includă în procesul de negocieri'', adaugă comunicatul.

Potrivit unui proiect ''de orientări în negocieri'', prezentat vineri de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, ''nici un acord între UE și Regatul Unit nu va putea fi aplicat teritoriului Gibraltar fără un acord între Regatul Spaniei și Regatul Unit'', după Brexit.

Membri ai opoziției social-democrate din Gibraltar s-au alarmat în legătură cu faptul că Madridul ar putea bloca accesul Gibraltarului la orice acord comercial negociat de către Londra cu UE.

Picardo a denunțat și el ''mașinațiunile vizibile ale Spaniei'', care ''încearcă să manipuleze Consiliul European pentru a-și urmări propriile interese politice meschine''. El a calificat propunerea UE ca fiind ''discriminatorie și inutilă''.

AFP amintește că, în 2002, locuitorii Gibraltarului au respins prin referendum o propunere privind împărțirea suveranității teritoriului cu Spania.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan