Timiş: 233 de persoane declarate vindecate de SARS-CoV-2, în trei spitale din judeţ, de la începutul pandemiei

Un număr de 233 de persoane din judeţul Timiş, infectate cu SARS-CoV-2, au fost declarate vindecate şi externate din trei spitale COVID din judeţ, de la începutul pandemiei de coronavirus, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri după-amiaza, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

"Cele 233 persoane din judeţ au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babeş' Timişoara, o persoană de la Spitalului Municipal 'Dr. Teodor Andrei' Lugoj şi opt persoane de la Maternitatea 'Bega', după ce au trecut printr-o dublă testare cu rezultat negativ", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

Pe de altă parte, inspectorii Serviciului control în sănătate publică din cadrul DSP Timiş au efectuat verificări în unităţi de desfacere, urmărindu-se modul în care au fost implementate măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS CoV-2, constatându-se neconformităţi pentru care au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.200 lei şi două avertismente în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 2/2001.

De asemenea, urmare a controlului efectuat într-un depozit, s-a constat faptul că nu au fost respectate prevederile privind plasarea pe piaţă şi comercializarea unui produs biocid, cosmetic sau dispozitiv medical sub altă denumire şi altă încadrare decât cele date de legislaţia în vigoare căreia i se supune, motiv pentru care fost aplicată o sancţiune contravenţională de 30.000 lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția