Timiş: Alertă de gripă şi viroze respiratorii la Spitalul ''Victor Babeş''; sunt internaţi şi trei copii cu complicaţii

Timiş: Alertă de gripă şi viroze respiratorii la Spitalul ''Victor Babeş''; sunt internaţi şi trei copii cu complicaţii

Trei copii în vârstă de patru ani sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, unul dintre ei având şi stare febrilă, a anunţat, marţi, medicul Teodora Moisil de la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara.

Dr. Teodora Moisil a atras atenţia că în ultimele zile s-a înregistrat o creştere a numărului copiilor, dar şi al adulţilor cu infecţii cu virusul gripal sau cu viroze respiratorii, după renunţarea la purtarea măştilor. Cei mai mulţi dintre micuţii care ajung la această unitate medicală vin după ce au fost consultaţi anterior la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.

"A crescut numărul de cazuri. Era şi normal să se întâmple aşa, după ce nu s-au mai purtat măştile de protecţie, odată cu ridicarea restricţiilor. Am observat în ultimele zile un trend ascendent în ceea ce priveşte cazurile de gripă şi viroze respiratorii. Majoritatea, din fericire, sunt forme uşoare, iar pacienţii pot fi trataţi acasă, evident, sub monitorizarea medicului de familie. Din păcate, sunt şi cazuri cu complicaţii , care necesită internare. Noi preluăm toate cazurile de infecţii respiratorii care au nevoie de suport spitalicesc, atât copii, cât şi adulţi. Cei mici vin la spitalul nostru, în cele mai multe cazuri, după un consult iniţial făcut la Spitalul de Copii 'Louis Ţurcanu'", a declarat medicul infecţionist Teodora Moisil.

Medicii unităţii sanitare recomandă ca în cazul apariţiei unor simptome de viroză sau gripă, îndeosebi în cazul copiilor, să se ia legătura imediat cu medicul de familie care poate recomanda un consult. Depistarea gripei se poate face în unităţile medicale, unde se prezintă pacientul simptomatic, folosind un test antigripal. Boala se tratează în spital sau la domiciliu, după caz, folosind medicaţie specifică, antivirală.

"Trebuie să facem distincţia între virozele respiratorii şi virusul gripal. În cazul virozelor respiratorii semne precum febra, tusea, starea de oboseală, rinorea, uneori durerile în gât sunt de intensitate mai redusă. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai accentuate şi persistente. Gripa debutează brusc, cu febră şi cefalee. Febrei, care poate să ajungă şi la 39 de grade, i se adaugă durerile musculare, frisoanele, o tuse seacă, dar şi o stare de oboseală marcantă şi chiar weezing (respiraţie şuierătoare). Gripa poate duce la complicaţii, cel mai frecvent pulmonare, dar în cazul copiilor vorbim şi de laringite sau complicaţii în sfera ORL, asta dacă nu este tratată la timp", explică dr. Teodora Moisil.

În ambele situaţii este necesară izolarea pacientului pentru a nu transmite mai departe boala. Pe lângă medicaţia specifică şi simptomatică se recomandă şi consumul cât mai mare de lichide. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?