Timiș: Bărbat prins după ce a furat 90.000 de lei și a fugit la Constanța

Un bărbat din județul Timiș, suspectat că a sustras în jur de 90.000 de lei dintr-o rulotă și apoi a fugit la mare, fiind prins în Constanța, este cercetat pentru furt calificat.

"Polițiștii secției Deta, cu sprijinul celor de la Poliția Transporturi Constanța, au identificat un bărbat de 48 de ani, bănuit că ar fi sustras aproximativ 90 de mii de lei și bijuterii dintr-o rulotă", a declarat marți, pentru AGERPRES, Ionuț Bocancea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Potrivit acestuia, fapta a fost comisă pe data de 6 august. Bunurile au fost sustrase din interiorul unui seif, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraților cu propuneri legale. El va fi cercetat aici, pentru că fapta s-a petrecut pe raza județului Timiș", a precizat Ionuț Bocancea.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …