Timiş: Bărbatul care a înjunghiat mortal o tânără în Parcul Catedralei Mitropolitane, trimis în judecată pentru omor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea judecată a bărbatului de 30 de ani din Lupeni care şi-a înjunghiat mortal fosta iubită, de 20 de ani, în Parcul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că la data de 20 septembrie, în jurul orelor 19,20, pe fondul geloziei, în parcul situat în spatele Catedralei Mitropolitane din municipiul Timişoara, i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în diferite zone ale corpului , în urma acestor lovituri tânăra suferind leziuni traumatice grave care au condus la deces, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

La aceeaşi dată, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI