Timiș: Ciuhandu, audiat la DNA în dosarul finanțării Clubului de Forbal Poli
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, va fi audiat, miercuri, la DNA Timișoara, în dosarul finanțării Clubului de Fotbal Poli Timișoara, după ce luni a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. Un raport al Curții de Conturi a arătat că finanțările pentru clubul timișorean de fotbal, venite din partea Consiliului Județean și din partea Primăriei Timișoara, au fost ilegale, iar prejudiciul total creat este de 31.669.417,71 de lei.
Primăria a contestat în instanță Raportul Curții de Conturi, dar magistrații timișoreni au stabilit că, potrivit Legii nr. 273/2006, cheltuielile bugetare pot fi antrenate doar în condițiile existenței unei baze legale și cu respectarea acesteia. 'În acest cadru, se constată că scopul contractului de asociere a fost acela de a fi acoperite cheltuielile echipei de fotbal, conform HG nr. 1447/2007, fără a fi stabilită o contrapartidă în beneficiul asociatului Consiliului Local, aceasta pentru că obligațiile stabilite în sarcina clubului (...) nu pot fi calificate ca și contrapartidă în livrări de bunuri și servicii, astfel că forma contractului de asociere nu este specifică naturii acestui contract (...). Tribunalul reține, de asemenea, că societatea cu care Consiliul Local a încheiat contractul de asociere este o societate comercială pe acțiuni', au arătat judecătorii în motivarea sentinței.
În același dosar mai este acuzat de abuz în serviciu și secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, care a fost în funcție și în mandatul Ciuhandu și ocupă aceeași funcție și în prezent.
Totodată, DNA Timișoara i-a pus recent sub acuzare pentru abuz în serviciu și pe fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, și pe secretarul administrației județene din perioada respectivă, Petrișor Nădăștean, tot pentru finanțarea Poli Timișoara, prejudiciul creat în acest dosar ridicându-se la 9,5 milioane de lei. Procurorii DNA Timișoara au dispus, în iulie, și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului până la concurența sumei de 9.950.000 lei asupra unor bunuri ale lui Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federației Române de Fotbal (FRF).
Potrivit DNA, în cursul anului 2008, 'angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare, pentru alocarea unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A'.
'Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA. În baza acestor documente, cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost acordate societății comerciale mai sus menționate, care, la acel moment, înregistra restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Timiș', susțin procurorii.
Bani au fost utilizați de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului 'Dan Păltinișanu' aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice etc, au mai constatat procurorii. AGERPRES