Timiş: Doi dintre cei 12 cetăţeni străini care au fugit din carantină au fost prinşi

Doi dintre cei 12 cetăţeni străini care au fugit, joi, din campusul de carantinare amenajat la Pădurea Verde - Timişoara, au fost prinşi, vineri, de poliţişti, într-un apartament închiriat în Piaţa Victoriei din municipiu, informează surse din cadrul Poliţiei Timiş.

Aceştia au fost duşi în arestul IPJ Timiş.

După cele 14 zile de carantinare, vor fi audiaţi de poliţiştii de frontieră timişoreni, care vor decide care va fi parcursul lor.

Poliţiştii şi jandarmii timişeni îi caută în continuare pe ceilalţi 10 cetăţeni străini din Algeria, Libia, Maroc şi Turcia, care au părăsit zona de carantinare fără avizul autorităţilor.

"După ce vor fi prinşi, poliţiştii vor deschide dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor", declara, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.

Fugarii au reuşit să iasă din arealul îngrădit printr-o spărtură a gardului. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal