Timiș: Frunzăverde rămâne condamnat la închisoare cu suspendare după ce instanța i-a respins apelul împotriva sentinței

Curtea de Apel Timișoara (CAT) a respins, miercuri, printr-o decizie definitivă, apelul formulat de Sorin Frunzăverde împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, care l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul alegerilor prezidențiale din 2014.

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Caraș Severin, Sorin Frunzăverde, a fost acuzat că și-ar fi exercitat ilegal influența, în scopul obținerii mai multor voturi în favoarea candidatului partidului din care făcea parte, PNL.

"CAT respinge ca nefondat apelul declarat de inculpații Ghiorghioni Ionesie și Frunzăverde Sorin împotriva sentinței penale (...) pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosar. Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — DNA împotriva aceleiași sentințe", este decizia Curții de Apel Timișoara.

Surse judiciare din respectiva instanță au declarat, pentru AGERPRES, că magistrații timișoreni, rejudecând, ''pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Frunzăverde Sorin va avea obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, în rest, menține sentința penală apelată''.

La unul dintre termenele precedente de la CAT, avocații lui Frunzăverde au solicitat ca DNA să spună cine a realizat înregistrarea ambientală a clientului lor. Avocatul lui Sorin Frunzăverde, Adrian Fanu Moca, declara la momentul respectiv pentru AGERPRES că ''apărarea (...) a solicitat DNA central să răspundă cine a pus suportul tehnic (cine a realizat înregistrarea ambientală a lui Sorin Frunzăverde, într-un local — n.r.) în dosarul de urmărire penală, DNA, SRI sau alte instituții ale statului, și dacă a existat mandat sau nu pentru acea înregistrare''.

Potrivit avocatului lui Frunzăverde, ar fi fost vorba despre o înregistrare ambientală din perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014, în care acesta le cerea colegilor săi din PNL să-l voteze pe Klaus Iohannis.

Fostul președinte al CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost condamnat de Tribunalul Caraș-Severin, în ianuarie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul alegerilor prezidențiale din 2014, în care a fost acuzat că și-ar fi exercitat ilegal influența în scopul obținerii mai multor voturi în favoarea candidatului partidului din care făcea parte, PNL.

În același dosar, fostul vicepreședinte al CJ Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a influenței în vederea obținerii unui folos necuvenit, pentru influențarea declarațiilor și uz de fals.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Ghizdeanu i-a livrat pe Dragnea, Vâlcov și Dăncilă! Dosarul va fi declinat la DNA!

2 ULTIMA ORĂ / Document / Statele Unite își avertizează cetățenii că virusul ucigaș a explodat în alte 6 țări din As…

3 Zăngănit de cătușe către PSD! Voi ați citit discursul ambasadorului SUA de joi? Ați văzut postarea de pe Faceb…

4 VIDEO A ajuns în Europa! Cel puțin 9 orașe din Lombardia și unul din Veneția, în nordul Italiei, au închis vin…

5 Informație exclusivă / Nicușor Dan și Florin Cîțu se vor bate pentru Primăria Capitalei! Firea NU va candida! PM…

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Video incredibil cu un elefant surprins strângând gunoiul