Timiş: Incendiu la un depozit de reciclare celuloză şi plastic din Sacoşu Turcesc

Un incendiu a izbucnit luni seara la un depozit de reciclare celuloză şi plastic din localitatea Sacoşu Turcesc.

''Astăzi, la ora 18,32, în urma apelului pe SNUAU 112 am fost anunţaţi despre producerea unui incendiu la un depozit reciclare celuloză şi plastic în localitatea Sacoşu Turcesc'', informează ISU Timiş.

La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că în interiorul halei cu regim semideschis ardeau materiale combustibile (deşeuri carton, lemn, plastic), precum şi baterii de acumulatori depozitate la sol, precizează sursa citată.

În acest moment, incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidarea acestuia.

La faţa locului au acţionat 6 autospeciale cu apă şi spumă, 1 autospecială de serviciu, 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă, 1 autospecială de salvare şi intervenţie la înălţime S42, 1 autosanitară SMURD tip B.

Au fost alertate şi structuri cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă: Serviciul Voluntar de Pompieri al Primăriei Sacoşu Turcesc, SC ENEL Distribuţie SA, Comisariatul Gărzii de Mediu Timiş.

De asemenea, a fost înştiinţat şi şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat al judeţului Timiş pentru constituirea unei comisii de cercetare a cauzelor şi control. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români