Timiș: Mircea Albulescu a fost detubat și se simte bine după operația pe cord, susțin medicii

Actorul Mircea Albulescu, în vârstă de 80 de ani, se simte bine după intervenția pe cord pe care a suferit-o la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara, a declarat joi, pentru AGERPRES, dr. Alina Lupu, purtător de cuvânt al Institutului.

'După intervenția chirurgicală pe care a suferit-o, maestrul se simte bine, a fost detubat și acum putem spune că este bine', a afirmat medicul Alina Lupu.

Actorul, prezent în Timișoara cu comedia 'Bădăranii', s-a prezentat după spectacol, în noaptea de luni spre marți, la Serviciul de Urgență al Spitalului Județean Timișoara, acuzând dureri puternice în zona pieptului. După consultul de specialitate, cu acordul său, a fost transferat la IBCV.

La internarea în Institut, pacientul prezenta o criză anginoasă și i s-a efectuat un cateterism (introducerea prin vasul sangvin a unui cateter, pentru explorarea funcțională a inimii), constatându-se că avea leziuni coronariene severe și reprezenta o urgență chirurgicală. I-au fost făcute trei baipasuri, iar acum starea bolnavului s-a îmbunătățit simțitor, susțin medicii.

Mircea Albulescu este cunoscut ca având probleme cardiace, în ianuarie 2013 ajungând la Spitalul Floreasca, după ce i s-a făcut rău și a căzut pe stradă, la București, fiind ajutat de doi tineri, care au chemat ambulanța. De asemenea, maestrul mai are și un diabet zaharat, diagnosticat de mai multă vreme.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru