Timiş: Nicolae Robu consideră nepotrivită eventuala prezenţă a lui Crin Antonescu pe lista de candidaţi la europarlamentare

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nu consideră oportună prezenţa lui Crin Antonescu pe lista candidaţilor la europarlamentarele din 2019, întrucât acesta nu are un răspuns privind realizările pe care le-a lăsat în urma sa şi nici la întrebarea electoratului liberal "Ce a făcut în ultimii cinci ani".

"Nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să deschidă lista PNL. Mai mult, nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să fie pe listă, pe orice poziţie. Electoratul PNL, acea parte a societăţii româneşti care ar putea deveni electorat PNL au cu totul alte aşteptări pe lista de candidaţi PNL a anului 2019. Vor oameni care la întrebarea atât de în vogă în 1990, 'Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?', categoric readusă în actualitate în 2019, să aibă ce să răspundă pe cel puţin două coordonate, respectiv în lupta cu PSD şi în planul realizărilor lansate în urmă. Oricât de bun vorbitor este domnul Antonescu - şi este cel mai bun vorbitor, eu aşa îl consider şi acum -, la întrebarea menţionată nu poate răspunde entuziasmant, de fapt, nu poate răspunde decât oral, prin tăcere, în scris, prin liniuţă", a afirmat Nicolae Robu.

Liderul liberalilor timişeni a precizat că nu ştie cum se intenţionează să se finalizeze lista candidaţilor pentru europarlamentare, pentru că nu face parte din conducerea centrală a partidului şi nici nu s-a interesat de acest lucru, neparticipând la nicio discuţie pe acest subiect. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania