Timiş: S-a instituit carantina COVID-19 în oraşul Făget şi în satele aparţinătoare pentru 14 zile

Timiş: S-a instituit carantina COVID-19 în oraşul Făget şi în satele aparţinătoare pentru 14 zile

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a decis instituirea carantinării zonale din cauza COVID-19, începând de duminică, într-o a treia localitate din România, arată un comunicat al Prefecturii Timiş transmis AGERPRES.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, condus de prefectul Liliana Oneţ, a decis, duminică, prin vot, instituirea carantinei zonale pe o durată de 14 zile în oraşul Făget şi în trei sate aparţinătoare, având în vedere situaţia epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2 existentă în zonă, unde au fost identificate 47 de persoane testate pozitiv şi un număr mare de persoane care au intrat în contact direct cu cei testaţi pozitiv.

Carantina vizează Făgetul şi satele Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică.

Hotărârea a fost transmisă către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a emis ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin care s-a decis instituirea carantinării zonale.

Prevederile în acest caz pentru o localitate carantinată prevăd intrarea, respectiv ieşirea pentru:

- transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;

- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;

- persoanele care susţin examene de admitere la facultate;

- persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;

- persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

- urgenţe medicale.

Totodată, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis că se împuterniceşte primarul şi Consiliul Local al oraşului Făget să ia măsuri pentru a asigura funcţionarea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.

Conform Hotărârii CJSU Timiş, se interzice intrarea/ieşirea în/din oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din zona carantinată, este operaţională linia Telverde pentru informaţii legate de coronavirus, la numărul 0800 800 358. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia