Timiș: Șofer mort în urma coliziunii între un autoturism și un microbuz, accident petrecut pe A1 Deva-Nădlac

Un șofer a murit după ce în autoturismul pe care îl conducea joi, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în apropiere de Buziaș, a intrat un microbuz la volanul căruia se afla un cetățean bulgar.

"Șoferul bulgar se deplasa dinspre Lugoj spre Timișoara, dar la un moment dat a lovit mașina din fața lui, care se deplasa în același sens, proiectând-o în parapeții marginali. În urma impactului, a rezultat decesul șoferului român și accidentarea gravă a pasagerei din dreapta, care a fost transportată la spital", a declarat pentru AGERPRES comisar-șef Valentin Burtă, șeful Biroului Autostrăzi A1 Deva-Nădlac.

Potrivit acestuia, cauza accidentului a fost nerespectarea, în trafic, a distanței regulamentare față de mașina din față.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul