Timothée Chalamet, gest controversat la un concert Beyoncé. Prima apariție cu Kylie Jenner, eclipsată de critici

Timothée Chalamet, gest controversat la un concert Beyoncé. Prima apariție cu Kylie Jenner, eclipsată de critici

Timothée Chalamet a fost dur criticat de fani, după ce un clip cu el fumând la concertul celebrei Beyoncé a devenit viral pe internet. Actorul a fost surprins și în compania iubitei sale, Kylie Jenner , aceasta fiind și prima lor apariție publică asumată.

Timothée Chalamet. Sursa foto: arhivă Adevărul

Timothée Chalamet, criticat dur de fani după apariția la concertul lui Beyoncé

Speculațiile legate de o posibilă relație între Timothée Chalamet și Kylie Jenner s-au intensificat în mediul online de la începutul lunii aprilie. Recent, cei doi au fost surprinși sărutându-se la concertul susținut de Beyoncé în Los Angeles, în cadrul turneului mondial Renaissance, la arena SoFi din Inglewood, California. Apariția publică a celor doi validează zvonurile despre relația lor.

Cu toate astea, debutul public al celor doi, marcat de gesturi pline de afecțiune, nu a fost singurul aspect ce a atras atenția fanilor pe rețeaua de socială X, anterior denumită Twitter.

Un clip video cu starul filmului „Dune” fumând o țigară în apropierea fondatoarei Kylie Cosmetics la grandiosul eveniment a ajuns în spațiul virtual, provocând o avalanșă de critici la adresa lui Chalamet pentru comportamentul său la concert.

În contrast, alți utilizatori X au luat apărarea actorului din „Bones and All", care a ales să fumeze în timpul spectacolului. Conform regulamentului stadionului SoFi, fumatul este interzis în incintă, însă actorul a trecut peste această regulă.

Nici purtătorii de cuvânt ai lui Chalamet, nici cei ai stadionului nu au oferit un comentariu cu privire la gestul actorului, deși jurnaliștii de la HuffPost au solicitat o declarație în acest sens.

Timothée Chalamet și Kylie Jenner, într-o relație de câteva luni

Discuțiile despre relația dintre Timothée Chalamet și Kylie Jenner au prins viteză în aprilie, când au circulat prima dată informații despre o eventuală legătură între cei doi, legătură neconfirmată până acum.

Jenner, în vârstă de 26 de ani, a fost anterior într-o relație cu rapperul Travis Scott, cu care are doi copii: Stormi Webster, 5 ani, și Aire Webster, 1 an.

Chalamet, care are 27 de ani, a avut relații cu diverse celebrități, inclusiv cu Lily Rose-Depp, Eiza González și Sarah Talabi.

Kylie Jenner are o relație cu actorul de câteva luni. Foto: arhivă Adevărul

Kylie Jenner are o relație cu actorul de câteva luni. Foto: arhivă Adevărul

În luna aprilie, o sursă a informat Entertainment Tonight că vedeta de televiziune și actorul se întâlneau sporadic. „Relația nu este foarte serioasă, însă Kylie se bucură să petreacă timp cu Timothée și să vadă cum evoluează lucrurile.”, a comunicat publicația citată.

Aceeași sursă a indicat că cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul surorii mai mari a lui Kylie, Kendall Jenner, care a putut fi văzută, de asemenea, alături de cei doi la concertul lui Beyoncé.

„Timothée și Kendall sunt și ei buni prieteni.”, a adăugat sursa menționată, subliniind că acest lucru a cântărit în momentul în care Kylie l-a inclus pe Chalamet în cercul ei social.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat