Toader: Arhiva SIPA sigur va fi desecretizată; ministrul Justiției poate desecretiza ce e secret de serviciu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Iași, că arhiva SIPA sigur va fi desecretizată, menționând totodată că, prin funcția pe care o are, el poate desecretiza ceea ce este secret de serviciu.

"Arhiva SIPA sigur va fi desecretizată. Arhiva SIPA eu nu o cunosc, că nu am fost în ea. Probabil are informații pe toate palierele, pe toate nivelele. Ministrul Justiției poate desecretiza ce e secret de serviciu. Ce este de competența Guvernului poate fi desecretizat prin hotărâre de Guvern. Dacă vor fi acolo și secrete de stat, vor putea fi desecretizate numai la nivel de CSAT. Prin urmare, eu am citit tot istoricul și toate regulamentele și toate comisiile, toate evaluările referitoare la arhiva SIPA", a declarat Tudorel Toader.

El a menționat că va face o comisie pentru inventarierea dosarelor.

"Vom inventaria și noi cum au inventariat alții, le vom desecretiza. Sigur, acolo vor fi probabil informații ținând de viața personală, vor fi informații ținând de viața profesională, vor fi informații ținând de viața publică. Le vom aborda pe fiecare în mod adecvat, dar, repet, cu respectarea procedurilor legale, cu respectarea competențelor și a termenului", a spus Toader.

Întrebat dacă estimează când va fi desecretizată arhiva SIPA, ministrul Justiției a răspuns cu o întrebare: "Dacă nu știu natura secretului conținut în arhivă, pot spune în ce timp se rezolvă?".

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a aflat vineri la Iași pentru a participa la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel.

AGERPRES/(A — autor: Daniela Malache, editor: Nona Jalbă, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională