Toader: Aşteptam mai mulţi candidaţi pentru şefia DIICOT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris, marţi, pe Facebook, că aştepta ca mai multe persoane să se înscrie în cursa pentru şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

"Aşteptam mai mulţi candidaţi pentru şefia DIICOT!", a transmis Toader.


Interviul va avea loc, la sediul ministerului, în data de 11 mai, începând cu ora 10,00.

Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă îndeplinesc condiţiile pentru a candida la funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Daniel-Constantin Horodniceanu, actualul procuror-şef al DIICOT, şi Oliver-Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, sunt singurii candidaţi care s-au înscris pentru funcţia scoasă la concurs.

Procurorii au putut depune cereri de înscriere până la data de 7 mai inclusiv, la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul