Toader: CSM validează numirea lui Gheorghe Stan la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat numirea inspectorului-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, în funcţia de şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului General, a anunţat, luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

"A fost numit cu 11 voturi "pentru" candidatul Stan la şefia Secţiei", a declarat Tudorel Toader, la ieşirea din CSM.

Pe 10 ianuarie, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, a obţinut cel mai mare punctaj la concursul pentru funcţia de conducere. Potrivit rezultatelor publicate de CSM, punctajul final al lui Gheorghe Stan a fost 9,33, în timp ce contracandidata sa, procurorul Florena Esther Sterschi, a obţinut 8,33.

Florena Esther Sterschi asigură în prezent interimatul la conducerea secţiei speciale.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi-a început activitatea pe 23 octombrie 2018, având competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai CSM.

Secţia a preluat dosarele care îi vizează pe magistraţi aflate în lucru la DNA şi la alte unităţi de Parchet, precum şi dosarele soluţionate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan