Toader: Eu nu am mers la Comisia de la Veneţia pentru a solicita şi a lua aprobare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni, la finalul şedinţei de Guvern, că nu a fost la Comisia de la Veneţia "pentru a solicita şi a lua aprobare".

Declaraţia a fost făcută de Toader după ce Cabinetul Dăncilă a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei.

Toader a explicat că ordonanţa aprobată de Guvern a fost făcută pentru corelarea celor trei legi ale Justiţiei cu solicitările Comisiei de la Veneţia şi cu solicitările scrise ale Consiliului Superior al Magistraturii.

"Eu nu am mers la Comisia de la Veneţia (...) pentru a negocia, cum am auzit în spaţiul public, soluţiile. (...) Nu am mers la sediul Comisiei de la Veneţia nici pentru a solicita şi a lua aprobare", a afirmat Toader.

Ministrul Justiţiei a evidenţiat, totodată, că nu a fost la Comisia de la Veneţia "pe cont propriu, fără o prealabilă dezbatere cu decidenţii din ţară" . AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte