Toader: Sunt surprins că Puiu Popoviciu a putut să plece exact înainte de hotărârea definitivă

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat miercuri că este surprins că omul de afaceri Puiu Popoviciu a reușit să plece din țară exact înainte de hotărârea definitivă.

"Eu sunt surprins, să nu spun nedumerit, cu privire la faptul că și în alte cazuri cu rezonanță, probabil și în altele cu mai puțină rezonanță publică, Puiu Popoviciu a putut să plece din țară exact înainte de hotărârea definitivă sustrăgându-se astfel, fie și temporar, exigențelor legii penale, mandatului de arestare. Voi vedea dacă am primit documentele de la instanța de judecată. Am vorbit zilele trecute, chiar dacă au fost zile libere, cu conducerea direcției de specialitate Redactăm documentele și le trimitem de îndată la autoritățile judiciare londoneze. (...) Vă spun că azi-mâine le trimitem imediat ce le primim", a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției.

Pe 2 august, omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa" . Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut luni de către London Motropolitan Police , informează IGPR. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI — Biroul SIRENE. Potrivit sursei citate, în prezent se derulează procedura legală în astfel de situații.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?