Toader: Suntem în perioada în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea sistemului judiciar

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică seară, că sistemul judiciar din România se află într-un moment în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea acestuia, amintind că în urmă cu peste un an a spus că justiţia scârţâie din toate încheieturile.

"Suntem în perioada în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea sistemului judiciar din România. Numai dacă suntem în stadiul de a cunoaşte realitatea, putem lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei actului de justiţie. Acum un an şi ceva de zile când spuneam că justiţia scârţâie din toate încheieturile, unii m-au crezut, alţii probabil că nu m-au crezut, dar între timp cred că lumea începe să vadă faptul că justiţia lui 2018 într-o ţară europeană nu este justiţia aceea de natură să garanteze, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor", a spus Toader la România TV.

Făcând referire la protestul de duminică al magistraţilor, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, şi la mesajul de susţinere a acestora transmis de către procurorul general, Augustin Lazăr, ministrul Justiţiei a afirmat că magistraţii au un rol constituţional bine definit, acela de interpretare şi aplicare a normelor juridice, iar procurorul general se află într-o gravă eroare când afirmă că justiţia îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat.

"Prin intermediul CSM, magistraţii (procurori sau judecători) avizează consultativ modificările la legile justiţiei. Vorbim de separarea puterilor de stat, vorbim de competenţele partajate dintre trei puteri ale statului. Fără a face o analiză pe fond a celor exprimate de către protestatari, m-aş referi la mesajul de susţinere transmis de procurorul general. Eu am spus deja, printr-un mesaj lansat în spaţiul public, că procurorul general se află într-o gravă eroare. Am vorbit de eroare şi nu de necunoaşterea legii şi a competenţelor constituţionale. Procurorul general ne spune că justiţia a ajuns într-un stadiu de maturitate şi că îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat. Este o afirmaţie cât se poate de falsă, de greşită, pentru că echilibrul trebuie menţinut între cele trei puteri ale statului şi nu poţi fi judecător în propria cauză. Nu poate o putere să le judece pe celelalte două. De aceea avem o instanţă de contencios constituţional; dacă una dintre puteri iese din limitele constituţionale, dacă se realizează un dezechilibru între puteri, atunci singura abilitată, potrivit Constituţiei, este CCR de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între puterile statului", a explicat ministrul Justiţiei. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Nona Jalbă, editor online: Adrian Dădârlat)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul unui învățător bistrițean care l-a cunoscut pe președinte acum 20 de ani

2 Sondaje PSD cu erori mari și facturi uriașe

3 Lista completă a jurnaliștilor și analiștilor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis la dezbaterea de ma…

4 Asta e de pușcărie! A explodat prima bombă cu ceas lăsată de PSD! Comisia Europeană a decis că ajutorul de sta…

5 Ce e asta? Astăzi este ziua Olguței, cumva?

recomandări

Te ia DNA: Baronul Salvador

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Scene uimitoare filmate prin procedeu time lapse creează impresia unei alte lumi