Tom Cruise pare să se fi rănit în timp ce filma o cascadorie pentru ''Mission: Impossible 6''

Actorul american Tom Cruise pare că s-a rănit în timp ce filma o cascadorie pentru thriller-ul de acțiune ''Mission: Impossible 6'', informează duminică DPA.

O înregistrare video postată pe YouTube arată că vedeta de la Hollywood aterizează cu dificultate pe acoperișul unei clădiri după ce sare de pe o platformă și șchioapătă după ce se ridică în picioare. Videoclipul a fost obținut de site-ul de știri de divertisment TMZ, conform căruia scena a fost filmată duminică la Londra.

Cruise era legat când a efectuat cascadoria. Nu se știe încă dacă și-a rupt vreun os sau are altă rană. Agentul său a refuzat să facă declarații când a fost contactat de Hollywood Reporter, care amintește că actorul, în vârstă de 55 de ani, este cunoscut pentru faptul că-și realizează singur cascadoriile.

Filmul, a șasea parte din seria "Mission: Impossible", este regizat de Christopher McQuarrie și îi mai are în distribuție pe Henry Cavill, Rebecca Ferguson, Angela Bassett și Alec Baldwin. Lansarea în cinematografe este programată în iulie 2018.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan