Tomac: PMP nu e la guvernare; avem doar câţiva colegi care au fost invitaţi de miniştri să lucreze împreună

Tomac: PMP nu e la guvernare; avem doar câţiva colegi care au fost invitaţi de miniştri să lucreze împreună

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat miercuri pentru AGERPRES că PMP nu este la guvernare, dar a permis câtorva membri ai formaţiunii să facă parte din echipa unor miniştri din Cabinetul Orban.

"PMP nu este la guvernare, PMP susţine Guvernul Orban în Parlament, iar faptul că unii colegi din PMP au acceptat invitaţia miniştrilor PNL de a se alătura echipei lor nu este decât un gest absolut firesc de a pune la dispoziţia Cabinetului Orban câţiva profesionişti din PMP. Deci, nu este PMP la guvernare, doar că am luat de comun acord decizia de a le permite câtorva colegi care au fost, subliniez, invitaţi să facă parte din echipa unor miniştri din Guvern şi aşa a fost cooptată în echipa de la Ministerul Muncii colega noastră Ioana Constantin", a spus preşedintele PMP.

Întrebat dacă urmează şi alte numiri în Executiv din partea PMP, Tomac a arătat că mai sunt ''câţiva colegi care au acceptat invitaţia de a face parte din echipa unor miniştri din Guvernul Orban''.

"Sunt foarte puţini colegi care, repet, au acceptat această invitaţie, nu pot să vă dau un număr, dar să nu credeţi că a descălecat PMP în Guvern. (...) Noi avem un protocol semnat înainte de votul de învestire a Guvernului Orban. Sunt 10 puncte pe care colegii din PNL şi-au asumat că le vor susţine, printre cele mai importante sunt cele legate de extinderea reţelei de gaze către populaţie, bineînţeles, revenirea la alegerea primarului în două tururi şi alte obiective pe care ni le-am asumat împreună că le vom promova. Deci, există şi acest fel de colaborare între partide şi pentru un Guvern care are mandat până la alegerile parlamentare, fie la termen sau nu, considerăm că este o chestiune absolut normală şi firească, dar Guvernul este al PNL şi noi doar susţinem în Parlament acest Guvern şi nu facem parte din guvernare pentru că nu avem nici miniştri, doar câţiva colegi care, repet, au fost invitaţi de miniştri să lucreze împreună", a explicat el.

Despre demersul anunţat de premier privind asumarea Guvernului pe proiectele legate de Justiţia şi OUG 114, Tomac a spus: "Guvernul să meargă înainte, să facă ce trebuie pentru ţară, pentru că de asta am dat-o pe Dăncilă jos, ca în timpul cel mai scurt să corectăm tot ceea ce a creat PSD rău în ultimii 3 ani''.

Până în prezent, în Executivul Orban din partea PMP au fost numiţi Ioana-Felicia Constantin, secretar de stat la Ministerul Muncii, Valeriu Lupu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, şi Romulus Lucian Iaru, secretar general adjunct al Guvernului. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 S-a ținut de cuvânt! Bolojan a tăiat joi jumătate din posturile de la CJ Bihor și desființează trei structuri …

2 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

3 FOTO Priviți unde și-a parcat mașina Nicușor Dan în prima zi de Primar General al Capitalei

4 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…

5 Informație / Ludovic Orban nu va mai fi desemnat să formeze un nou guvern după alegerile din 6 decembrie