TOP CINEMA ''Birds of Prey'' debutează pe primul loc în box-office-ul nord-american

TOP CINEMA ''Birds of Prey'' debutează pe primul loc în box-office-ul nord-american

''Birds of Prey'', un film inspirat din universul DC Comics, cu Margot Robbie în rolul principal, a debutat pe prima poziţie în box-office-ul nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.

Pelicula, cu titlul complet ''Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn'', este un spin-off al ''Suicide Squad'' (2016) şi a obţinut încasări de 33,3 milioane de dolari de vineri până duminică în cinematografele din Statele Unite şi Canada, un debut relativ dezamăgitor pentru un film cu supereroi.



Eroina peliculei este Harley Quinn care vrea să profite de libertatea recâştigată după ce s-a despărţit de Joker şi intră în conflict cu personajul malefic Black Mask/Roman Sionis, interpretat de Ewan McGregor.

Filmul, regizat de tânăra cineastă chino-americană Cathy Yan, detronează din fruntea box-office-ului ''Bad Boys for Life'', cu Will Smith şi Martin Lawrence în rolurile principale.

''Bad Boys for Life'', al treilea episod al celebrei saga poliţiste plină de umor, a obţinut încasări de 12 milioane de dolari în ultimele trei zile.



Ambele filme ar fi putut realiza încasări mai substanţiale dacă ceremonia decernării premiilor Oscar, desfăşurată duminică seară, nu ar fi dat un nou imbold vizionării peliculei ''1917'', care se număra printre favoriţi.

Impresionantul film de război al britanicului Sam Mendes, construit ca un singur plan-secvenţă, a obţinut 9 milioane de dolari din vânzarea de bilete.



Cea de-a patra poziţie este ocupată de ''Dolittle'', cu 6,7 milioane de dolari încasări în acest weekend, povestea unui medic veterinar capabil să comunice cu animalele, interpretat în această versiune a filmului de Robert Downey Jr.



Pe locul al cincilea, ''Jumanji: The Next Level'' se apropie, graţie încasărilor de 5,5 milioane de dolari din acest weekend, de pragul de 300 de milioane de dolari în box-office-ul nord-american, de la lansarea în cinematografe în urmă cu două luni.



Topul 10 din box-office-ul nord-american din ultimul weekend este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. ''The Gentlemen'' (4,2 milioane de dolari în trei zile; 26,9 milioane de dolari în total de la lansarea peliculei în urmă cu trei săptămâni);



7. ''Gretel And Hansel'' (3,5 milioane de dolari; 11,5 milioane de dolari în două săptămâni);



8. ''Knives Out'' (2,4 milioane de dolari, 158,9 milioane de dolari în 11 săptămâni de la lansare);



9. ''Little Women'' (2,3 milioane de dolari; 102,7 milioane de dolari în şapte săptămâni de la lansare);



10. ''Star Wars: Episode IX - The Rise of Skywalker'' (2,2 milioane de dolari, 510,5 milioane de dolari în opt săptămâni de la lansare).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina