TOP CINEMA "Encanto" se menţine în fruntea box-office-ului nord-american

TOP CINEMA "Encanto" se menţine în fruntea box-office-ului nord-american

Noul film de animaţie Disney "Encanto" se menţine pe prima poziţie a box-office-ului nord-american, acumulând în acest weekend aproximativ 12,7 milioane de dolari, potrivit estimărilor provizorii ale firmei de specialitate Exhibitor Relations publicate duminică, informează AFP.

Filmul, a cărui coloană sonoră a fost compusă de Lin-Manuel Miranda, urmăreşte aventurile unei adolescente obişnuite, Mirabel, născută într-o familie care trăieşte în inima munţilor din Columbia şi în care fiecare membru este înzestrat cu puteri magice.



"Ghostbusters: Afterlife", cea mai recentă producţie din celebra franciză, ocupă locul secund datorită celor 10,4 milioane de dolari obţinute în weekend în urma biletelor vândute. Regizat de Jason Reitman, fiul regizorului primelor două producţii ''Ghostbusters'', Ivan Reitman, filmul poartă publicul într-o aventură fantastică care, de data aceasta, se desfăşoară într-un orăşel din Oklahoma, nu mai în Manhattan-ul anilor '80.



''House of Gucci'', care relatează asasinarea lui Maurizio Gucci, moştenitorul casei de modă italiene Gucci, comandată de fosta sa soţie, Patrizia Reggiani, interpretată de cântăreaţa Lady Gaga, ocupă ultimul loc pe podium, după ce a obţinut încasări de 6,8 milioane de dolari. Lungmetrajul lui Ridley Scott are o distribuţie de cinci stele, cu Al Pacino, Salma Hayek, Jeremy Irons şi Jared Leto.



''Christmas with the Chosen: The Messengers'', prima lansare în cinematografe din populara serie creată de Fathom Events, ocupă al patrulea loc al clasamentului, cu 4,1 milioane de dolari.



Pe locul al cincilea al box-office-ului nord-american după acest weekend se situează supereroii Marvel din producţia cinematografică "The Eternals" (3,9 milioane de dolari).



Restul clasamentului top 10 este ocupat de următoarele producţii:

6. ''Resident Evil: Welcome to Raccoon City'' (2,7 milioane de dolari)

7. ''Dune'' (1,8 milioane de dolari)

8. "Clifford the Big Red Dog" (1,8 milioane de dolari)

9. "King Richard" (1,2 milioane de dolari)

10. ''Venom: Let There Be Carnage'' (1 milion de dolari). AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa