Topul căutărilor legate de mediu pe Google: Energie solară, veganism şi reciclare

Topul căutărilor legate de mediu pe Google: Energie solară, veganism şi reciclare

Veganismul, reciclarea şi energia solară se află printre subiectele legate de mediu şi ecologie care au generat cel mai mare interes pentru români în căutările pe Google, în perioada ianuarie - aprilie 2022, arată o statistică publicată, joi, de compania americană de tehnologie.

Clasificarea a fost realizată pentru a marca Ziua Pământului, celebrată la nivel mondial în data de 22 aprilie.

Potrivit sursei citate, în primele patru luni ale acestui an, veganismul a fost unul dintre subiectele care au generat cel mai mare interes în căutările pe Google, în Germania, Ungaria, Irlanda, Elveţia şi Marea Britanie. De altfel, această temă a fost numărul 1 în căutările pe teme de ecologie, iar în 19 dintre cele 20 de ţări analizate, printre care şi România, a fost în Top 10.

De asemenea, aproape toate ţările au avut "reciclare" în top 10 căutări, iar specific subiectele s-au referit la "Bunuri folosite" şi "magazin second-hand", în 15 din totalul celor 20 de ţări din eşantion.

Ierarhia cuprinde şi căutarea "Maşină electrică", unul dintre subiectele de vârf în 18 dintre cele 20 de ţări incluse în analiză, în timp ce "energie solară" a fost între primele două căutări în Turcia, Spania, Africa de Sud, România, Portugalia, Franţa şi Polonia, în special în ţări cu un climat mai cald. În total, energia solară este printre cele mai căutate zece teme legate de ecologie în 19 dintre cele 20 de ţări studiate.

În topul celor mai căutate subiecte legate de mediu şi ecologie în România, în perioada ianuarie - aprilie 2022 se află, în ordine: energie solară, veganism, reciclare, poluare, maşină electrică, energie eoliană, sustenabilitate, turbină eoliană, energie regenerabilă şi bunuri folosite.

"Trendul general care se observă în toate ţările este că oamenii vor să afle cum să acţioneze concret sau să afle informaţii despre soluţii climatice. Creşterile în căutări pentru "soluţii de energie verde", alături de căutări legate de sustenabilitate le-au depăşit de 7 ori în volum pe cele precum "criză climatică", "eco-anxietate" sau "poluare cu plastic". Acest lucru sugerează că oamenii acceptă tot mai mult realitatea problemelor de mediu şi vor să răspundă proactiv acestora - sau cel puţin să se informeze despre soluţii. În Irlanda, de exemplu, căutarea pe teme de mediu cu cea mai mare creştere, în perioada ianuarie - aprilie 2022, a fost "infrastructură urbană sustenabilă", în Portugalia "reciclare de cauciucuri"; suedezii au fost interesaţi de "green computing", turcii de "ambalaje sustenabile", iar în Marea Britanie cea mai mare creştere în căutări a înregistrat-o "energia regenerabilă". În alte ţări, temerile au primat. Francezii au fost preocupaţi în căutări de "fast fashion" (cicluri scurte de modă, ce implică achiziţia constantă de articole vestimentare noi, accent pe preţuri scăzute), în Germania cele mai mari creşteri au fost pentru "eco-anxietate", iar în Belgia pentru "criza climatică"", se arată în analiza Google.

În ceea ce priveşte căutările eco, în România, cea mai mare creştere a avut-o "turismul responsabil", urmat de "deşeuri biodegradabile", "minimizarea deşeurilor", "tratamentul deşeurilor", "securitatea apei", "eco-anxietate", "migrant din motive de mediu", "poluare marină", "greenwashing", "agricultură pentru producerea lactatelor".

Google a fost fondată în anul 1998 de către Larry Page şi Sergey Brin. În prezent, compania are peste 50.000 de angajaţi la nivel global şi oferă o gamă largă de produse şi platforme populare, precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube.

În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…