Totul despre admiterea în universitățile, școlile și liceele militare

Totul despre admiterea în universitățile, școlile și liceele militare

Ministerul Apărării Naționale ( MApN ) a demarat campania de înscriere pentru cei care vor să urmeze una dintre formele de învățământ militar. Este vorba de cei care vor să urmeze cursurile universităților militare, ale școlilor de maiștri militari și subofițeri, dar și de cei care vor să ajungă în final absolvenți de liceu militar.

Au început înscrierile la școlile militare / Foto: Arhivă

La modul general, pentru toate instituțiile militare de învățământ înscrierile se pot face online, la adresa https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau mergând personal, la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar al județului sau sectorului în care candidatul își are domiciliul.

În învățământul universitar de licență, 562 de locuri vor fi ocupate prin repartizarea celor care au terminat colegiile naționale militare, iar 199 de locuri sunt dedicate celor care provin din mediul civil și care se pot înscrie până la 31 mai 2023. Pentru aceștia din urmă sunt libere 6 locuri la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, 30 la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 23 la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” (între care trei locuri pentru piloți), 13 la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 47 la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” (repartizate la 4 facultăți), 5 la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, 52 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și 20 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” - Tg. Mureș.

Selecția candidaților

La admiterea în universitățile militare se pot înscrie elevii aflaţi în ultimul an de liceu şi absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 26 de ani (24 de ani pentru aviaţie-naviganţi) împliniţi în cursul anului 2023. În plus, candidații trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România, să fie declarați „Admis” la probele de selecţie care se susţin în centrele zonale de selecţie şi orientare şi care constau în evaluarea psihologică (test de aptitudini și chestionar de personalitate), evaluarea capacităţii motrice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență) şi interviul de evaluare finală, și să fie declarați „Apt” la examinarea medicală care are loc în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale. În plus, cei care optează pentru programe de formare în cadrul cărora se desfășoară activități aeronautice militare sau pentru Forțele Navale trebuie să fie declarați „Apt” la examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, care se vor realiza la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială din Bucureşti sau la Centrul de Medicină Navală din Constanţa.

Foarte important, candidaţii pentru funcţiile de ofiţer trebuie să nu fi parcurs, în întregime sau parţial, un program de studii universitare de licenţă cu finanţare de la bugetul de stat, iar în cazul în care au parcurs un astfel de program de studii, să menţioneze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că au achitat contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior.

Selecția candidaților, inclusiv testele de mai sus, se realizează în perioada 20.02 - 09.06.2023, iar durata studiilor variază, în funcție de universitate, între 3 și 6 ani.

Locurile libere din școlile și liceele militare

Pe de altă parte, în învățământul postliceal militar sunt libere 447 de locuri la maiștri militari, pentru candidații care nu provin din promoția 2023 a colegiilor naționale militare, și 1.013 locuri la subofițeri, iar condițiile de înscriere și selecția sunt oarecum similare cu cele de la universități. Înscrierile se fac până pe 2 iunie 2023, iar selecția se realizează în intervalul 20.02-09.06.2023. De menționat că în acest caz se pot înscrie elevii aflaţi în ultimul an de liceu şi absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 28 de ani împliniţi în cursul anului 2023. Cursurile pentru maiștri militari durează 2 ani, iar cele pentru subofițeri, un an.

În fine, în învățământul liceal militar sunt libere 816 locuri în cinci colegii naționale militare, iar înscrierea se face până la 24 martie 2023 de către unul dintre părinți (sau tutore). Se pot înscrie elevii aflaţi în clasa a VIII-a, iar selecția și examinarea medicală se vor realiza în intervalul 02.02-13.04.2023.

Drepturile și obligațiile

Cariera militară, indiferent dacă vorbim de ofițeri, adică de absolvenți ai învățământului universitar de licență, dar și de maiștri militari sau subofițeri, vine cu o serie de beneficii care nu sunt de neglijat. Astfel, în funcție de grad, un subofițer câștigă între 2.284 și 4.932 de lei lunar, sume la care se mai adaugă 1.000 de lei norma de hrană a fiecărui militar. Apoi, un maistru militar câștigă între 2.290 și 4.945 de lei pe lună, sume la care, la fel, se mai adaugă 1.000 de lei norma de hrană. În fine, un ofițer încasează lunar între 2.443 și 11.533 de lei și în plus 1.000 de lei norma de hrană. În mod evident, la fiecare categorie de militari, sumele maxime pot fi atinse în timp după avansări succesive în grad.

În plus, militarii aflaţi la prima numire în funcţie sau nevoiţi să se mute în interes de serviciu, care nu dispun de locuință, vor avea chiria compensată de MApN. În același timp, cei aflați în aceeași situație și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar beneficiază de plata parţială sau chiar totală a ratei împrumutului „în cuantum de până la 50 la sută din salariul de bază”.

Pe de altă parte, în timpul parcurgerii școlilor sau universităților militare, elevii și studenții beneficiază gratuit de cazare, masă și echipament. Regimul este unul cazon, dar elevii și studenții pot beneficia de învoiri. În plus, există și unele obligații. Concret, la intrarea în liceul militar, părintele sau tutorele unui elev semnează cu unitatea de învățământ militar un contract educațional prin care elevul este obligat ca la absolvire să urmeze în continuare o formă de învățământ militar. În plus, cei înscriși la universități și școli militare de maiștri militari sau subofițeri vor semna un contract prin care certifică faptul că timp de opt sau zece ani (în funcție de specialitate) vor funcționa în cadrul MApN pe funcția pentru care au fost pregătiți.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”