TPBI reorganizează în această vară întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti - Ilfov

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) va reorganiza reţeaua de transport la nivelul întregii regiuni, în vederea optimizării acesteia, în perioada mai - septembrie, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Noul sistem va avea în vedere dezvoltarea durabilă a regiunii până în anul 2030, ţinând cont şi de proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) Bucureşti - Ilfov 2016-2030 şi dezvoltarea continuă a zonei.

Reorganizarea vizează crearea de benzi proprii pentru transportul în comun, extinderea pistelor pentru biciclete, încurajarea modurilor alternative de transport şi alte măsuri. În acest sens, un exemplu ar fi benzile proprii realizate sau aflate în procesul de avizare şi execuţie, precum cele de pe Bd. Gh. Magheru, Calea Griviţei (în zona Gării de Nord, pe ambele sensuri), pe Calea Dorobanţi (între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare) sau str. Dristorului.

Tot în acest an vor fi puse bazele proiectului de tren metropolitan, în vederea includerii în programul integrat de transport a acestui mod foarte utilizat la nivel regional în toată Europa.

O altă măsură va fi eficientizarea liniilor urbane şi regionale, aşa cum a fost cazul liniei urbane 135, care pătrundea foarte mult în Judeţul Ilfov şi a fost reorganizată, prin înfiinţarea unei linii regionale şi reorganizarea unor linii urbane şi regionale.

Întrucât în această perioadă ar putea apărea necesitatea unor modificări punctuale pe anumite linii, TPBI aşteaptă din partea călătorilor sugestii şi informaţii referitoare la funcţionarea liniilor de transport la adresa de e-mail office@tpbi.ro.

La rândul lor, specialiştii vor urmări atent gradul de încărcare a vehiculelor şi, acolo unde va fi cazul, TPBI va interveni punctual şi va adapta numărul de vehicule potrivit cererii, capacităţii de transport a operatorilor, dar şi în funcţie de bugetul primăriilor din cele 41 de localităţi membre.

TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Un deputat rus se plânge că trupele ruse vor ajunge „la capătul puterilor” după ce roboți umanoizi de tip „Terminator” au ajuns pe front