Una dintre cele mai mari și mai misteriose tragedii maritime a avut loc în anul 1919, în apropiere de Cuba. O navă care ducea pasageri pe o rută transatlantică a fost lovită de un uragan. Deși epava a fost găsită la scurt timp după incident, cei aproape 500 de pasageri au dispărut fără urmă.

Vaporul cu aburi care efectua curse transatlantice

Cursele maritime transatlantice au reușit să conecteze patru continente timp de secole. Cel puțin în trecut, aceste voiaje peste Atlantic nu era doar lungi, dar și foarte periculoase, inclusiv atunci când vasele cu pânze au fost înlocuite de marile vapoare cu propulsie pe bază de combustibil. Iar cel mai bun exemplu a fost Titanicul și tragedia care a urmat după ce nava a lovit un iceberg în Atlanticul de Nord-Vest. Deși mai puțin cunoscut, dar aproape la fel de dramatic, a fost naugrafiul navei cu aburi SS Valbanera. A fost un „Titanic” spaniol, în care nu a existat niciun supraviețuitor. Nava a dispărut fără urmă în mijlocul unui uragan, pentru ca după 10 zile să apară doar o epavă, aruncată pe nisipurile de la Florida Keys. Nici urmă de pasageri, nici măcar cadavre nu existau, deși transporta aproape 500 de pasageri din Spania în Havana( Cuba).

O navă modernă făcută pentru cele mai dificile călătorii oceanice

La începutul secolului XX, călătoriile transatlantice erau la apogeu. Migrația constantă din Europa către Americi făcea ca marile companii de transport să utilizeze toate descoperirile științifice ale vremii pentru a îmbunătăți atât capacitatea de transport a navelor, cât și viteza acestora de deplasare. Șantierele navale realizau vapoare capabile să care cât mai mulți pasageri și într-un timp cât mai scurt. Una dintre ele a fost Valbanera. Construită în noiembrie 1906 de firma de construcții navale Charles Connell and Company de la șantierul naval Clyde River din Glasgow, Scoția, Valbanera era o navă cu aburi, realizată din oțel. Avea o lungime de 112 metri și o capacitate de cazare pentru cel puțin 100 de pasageri la clasele I si II și 1.000 de pasageri la clasa a III-a, adică în spațiul comun. Valbanera era un vapor de calitatea I, fiindcă pe lângă transportul de persoane era proiectată să care și marfă. Avea o lățime de 14,6 metri și o cală adâncă de 6,4 metri, ceea ce însemna o capacitate considerabilă de transport marfă. Era una dintre cele mai moderne nave ale vremurilor sale. Avea motoare cu aburi, cu triplă expansiune, și care acționau cu elice duble. În plus, Valbanera era dotată cu o instalație electrică care ilumina spațiile comune și cabinele. Nu în ultimul rând, era construită la cele mai înalte standarde de siguranță ale vremii. Nava a fost comandată de firma spaniolă „Pinillos Izqueirdo and Company” din Cadiz. SS Valbanera trebuia să deservească rutele transatlantice ale companiei pe ruta Spania-Insulele Canare-Cuba-Puerto Rico-New Orleans.

O călătorie în inima uraganului

Timp de mai bine de 10 ani SS Valbanera și-a făcut impecabil treaba. Într-adevăr, constructorii aveau dreptate, nava era modernă și sigură pentru acele vremuri. La începutul lunii august a anului 1919, după Primul Război Mondial , Valbanera se pregătea de o nouă cursă. Peste 1000 de oameni emigrau în Americi. Aproximativ 500 doreau să se oprească în Cuba, alții mergeau către Puerto Rico sau New Orleans. A plecat din Cadiz către Barcelona pentru a lua pasageri. După aceea, a mai oprit prin câteva porturi mediteraneene pentru a încărca marfă. Când a trecut prin strâmtoarea Gibraltar, Valbanera era plină cu oameni, vin, măsline și fructe uscate. După ce s-a oprit pe insulele Gran Canaria și Tenerife, Valbanera a pornit spre San Juan, Puerto Rico, cu 1.142 de pasageri și 88 de membri ai echipajului la bord.

În San Juan, nava a descărcat usturoi și ceapă înainte de a continua spre Cuba. Pe data de 5 septembrie, Valbanera ajunge la Santiago de Cuba. Aici au debarcat peste 740 de pasageri. Culmea, majoritatea aveau bilet pentru Havana, adică trebuia să mai aștepte o zi pentru a ajunge în capitala Cubei, de cealaltă parte a insulei. Pe 9 septembrie, căpitanul vasului Valbanera, Ramon Martin Cordero. a fost anunțat că se apropie un uragan. Acesta a încercat să aducă nava în portul Havana, dar căpitania portului deja închisese rada din cauza valurilor tot mai mari și a hulei care se întețea. Exista riscul ca nava să scape de sub control sau să fie aruncată de valuri direct către cheiuri. Căpitanul Cordero, fără alte opțiuni, a ales să împingă vasul către ape adânci pentru a trece prin furtună. Ceea ce a urmat, nimeni nu știe. Cert este că oamenii din port au pierdut total contactul cu căpitanul navei spaniole și se bănuiește că aceasta a intrat în „ochiul” uraganului. Intensitatea furtunii a putut fi observată după ravagiile pe care le-a făcut la Florida Keys, la 145 de kilometri de Cuba.

Vânturile puternice au durat 38 de ore în Key West și au bătut cu o viteză de 177 de kilometri la oră, distrugând efectiv instrumentele stației meteorologice din zonă. La Key West, efectele uraganului au fost devastatoare, fiind înregistrate clădiri prăbușite, nave scufudante în port și inundații puternice. Pe mare, pasagerii și echipajul de pe Valbanera trebuie să fi trăit un adevărat coșmar. Conform datelor meteorologice din acea perioadă, furtuna atinsese intensitatea de categoria a patra, cu vânturi care băteau cu o viteză de 209 kilometri la oră. Nu mai vorbim de valuri uriașe care au lovit nava spaniolă. Efectiv, Valbanera s-a intersectat cu ochiul uraganului și cu vânturile cele mai puternice din noaptea de 9 spre 10 septembrie 1919.

O navă fantomă. Unde au dispărut 500 de oameni?

Evident, toți au bănuit că nava spaniolă a eșuat sau efectiv a fost distrusă de furtună. De aceea, au început căutările susținute. A existat, totuși, o speranță. Mai multe apeluri radio au fost auzite de Paza de Coastă americană pe 12 septembrie. Acestea au fost atribuite navei Valbanera. Se bănuia că aceasta a reușit cumva să scape de furtună și să ajungă în Golful Mexic. După ce vremea s-a liniștit, navele Marinei SUA și ale Pazei de Coastă au plecat în căutarea Valbanerei. S-au luat după semnalele transmise pe data de 12 septembrie. Abia pe 19 septembrie, un submarin al Marinei SUA a găsit epava Valbanerei la HalfMoon Shoal, o zonă înșelătoare cu bancuri de nisip, numită sugestiv „Nisipurile Mișcătoare”.

Valbanera zăcea înclinată pe bancul de nisip puțin adânc, cu puntea de la babord și catargul din pupa ieșind din apă. Bărcile de salvare erau la locul lor, nu le-a folosit nimeni. Niciunul dintre pasageri sau membri ai echipajului nu au supraviețuit. Cel puțin asta au bănuit cei care au investigat situația la vremea respectivă. În mod misterios, nu au fost găsite nici măcar cadavrele. În jur de 488 de persoane și membri ai echipajului au dispărut fără urmă. În interiorul navei au fost găsite bunurile pasagerilor, marfa din cală intactă, mai puțin pasagerii. Pentru specialiști este un mister, fiindcă pe data de 12 septembrie au venit semnale, se pare, de la Valbanera.

Unii bănuiesc că era prea avariată și a eșuat în cele din urmă pe bancurile de nisip. Dar unde erau pasagerii? Toate bărcile erau la locul lor, iar de cadavre nici urmă. Alții spun că a fost doborâtă de uragan și efectiv aruncată pe „Nisipurile Mișcătoare”. Dar și în acest context, unde sunt pasagerii? Dacă valurile ar fi „spălat” totul de pe navă, atunci cum a rămas marfa sau bagajele aproape intacte? Misterul încă rămâne neexplicat.