Tragedie şocantă în Florida: un bărbat a fost împuşcat mortal în spate de propriul fiu în vârstă de doi ani

Potrivit Agerpres , autorităţile au informat că mama a fost pusă sub acuzare. Poliţiştii au găsit-o pe mamă, la sosirea lor la domiciliu, în timp ce-i făcea masaj cardiac soţului ei, Reggie Mabry.

Iniţial, anchetatorii au crezut că bărbatul s-a sinucis, dar cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus că autorul a fost fratele său de 2 ani.

Pistolul se afla într-un rucsac pe care tatăl îl lăsase nesupravegheat pe jos. Copilul a găsit pistolul şi şi-a împuşcat tatăl în spate, în timp ce se juca pe computer.

Cei cinci membri ai familiei, printre care şi o fetiţă de 5 luni, se aflau în aceeaşi cameră la momentul incidentului

Cei doi părinţi erau eliberaţi condiţionat

Potrivit şerifului localităţii, cei doi părinţi erau eliberaţi condiţionat, după mai multe infracţiuni de neglijare a copilului şi consum de droguri: „Proprietarii de arme care nu le depozitează în siguranţă sunt doar la o fracţiune de secundă distanţă de aceste tragedii".

Astfel de incidente se petrec frecvent în SUA, astfel că în această perioadă are loc o dezbatere privind reglementarea armelor de foc.

Vă recomandăm să citiţi şi

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția