Tragic articol
Operațiunea „Toți banii țării în buzunarele baronilor galbeni/verzi/roșii” și-a atins toate obiectivele. Și în primul rând și-a atins obiectivul de a ucide viitorul României. De a ne lăsa fără copii. De a ne lăsa săraci și chinuiți. De a ne lăsa la marginea lumii civilizate. De a ne condamna la o viață de culegători de sparanghel, scrie profesorul Petrișor Peiu pe SpotMedia.ro .
Sursa: AICI Anii puțini de școală sunt doar temelia unei ratări a viitorului. Deasupra temeliei se pun multe cărămizi, se face o structură de rezistență. Rezultatul previzibil, de altfel, este că în pragul intrării Europei în perioada „economiei cunoașterii”, România este pe ultimul loc din Uniune la scorul global al caracterului inovator al societății:
Sursa: AICI Dacă indicatorul anilor de învățătură la școală este baza evaluării calității capitalului uman (cum se numește acum forța de muncă), indicatorul global al inovației este esența, rezultatul ultim al educației într-o societate. Poate nu este întâmplător, dar în vârful topurilor continentale ale inovației se află statele nordice plus Olanda și Austria, exact cele care oferă copiilor lor și cei mai mulți ani de școală.
Și dacă mai era vreo îndoială că situația țării noastre este disperată, hai să vedem cum arată topul statelor emergente (în curs de dezvoltare) din Europa în privința indicelui capitalului uman (Human Capital Index), calculat de către Banca Mondială anul trecut.
Și la acest indice suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană. 0,58, cât valorează indicele nostru, arată cât va fi productivitatea maximă pe care o va atinge peste 18 ani un copil născut în anul 2020, adică 58%. La egalitate cu Armenia, Azerbaijean, Bosnia și Herțegovina și cu Republica Moldova. Polonia are 0,75, iar Ungaria 0,68. Mai grav este că, dintre statele Uniunii doar noi cu bulgarii și cu ungurii am regresat față valorile aceluiași indice de acum 10 ani. Așadar, copiii români născuți în 2010 aveau șansa să-și atingă 60% din potențial, pe când cei născuți anul trecut pot spera doar la 58%!
Poate nu e rău să știm ce mai conține acest indice, pe lângă LAYS (numărul de ani petrecuți învățând la școală): indicatori de mortalitate infantilă și de sănătate a copiilor.
Sursa: AICI Dacă ne întrebăm care ar fi cauzele acestei situații îngrozitoare, nu trebuie să căutăm prea mult, ne putem duce direct la faptul că România cheltuie cel mai puțin din Uniunea Europeană, cu excepția Irlandei, pentru educație (doar 3,6 euro din fiecare 100 de euro produși în economie – sursa: AICI ). Evident că statele nordice cheltuie pentru educație peste 6 euro la fiecare 100 de euro produși. Polonia cheltuie 5 euro și Ungaria 4,7 la fiecare 100 de euro valoare adăugată în economie.
Și ne mai putem uita și la cât se îndură România să cheltuie pentru cercetare-dezvoltare: nici măcar 50 de cenți din fiecare 100 de euro produși în economie. Evident, ultimul loc din Uniunea Europeană și la acest indicator:
Sursa: AICI Și iarăși constatăm că am regresat față de 2008, atunci eram la peste 0,5% din PIB. Ținta anului 2020 pentru întreaga Uniune Europeană era la un nivel de 3% din PIB, iar pentru noi la 2% din PIB. Cam de patru ori mai mult decât alocăm noi în mod real.
Măcar ne putem mândri că suntem consecvenți cu noi înșine: și sectorul public și cel privat din România alocă cercetării-dezvoltării cam aceeași importanță, adică ultima din Europa, la egalitate cu Bosnia-Herțegovina:
Sursa: AICI Cât privește „evoluția” din ultimii ani, 2019 față de 2012, iată o figură care ne plasează în coada Europei: suntem cei care avem cea mai importantă scădere a intensității cercetării – dezvoltării în Uniune, cu excepția Sloveniei, și cea mai de jos plasare din Uniune ca raportare din 2019 a referinței continentale din 2012. Pe ansamblu, suntem punctul cel mai din stânga jos din cele patru cadrane ale inovației.
Sursa: AICI Poate nu este lipsit de interes să observăm și faptul că evoluăm împotriva tendinței generale din Europa Centrală și de Est:
Sursa: AICI De unde vin acești indicatori negri? Ce ne face să ajungem tot timpul la coada Europei când vorbim de viitor, de economia cunoașterii și de modernizare? Simplu, iată cum se compun acești indicatori:
La „resursa umană” suntem ultimii din Europa, cu cea mai abruptă cădere din 2012 până în 2019 (-33%)!. „Resursa umană” este un indicator sintetic care înglobează titlurile noi de doctor emise, populația cu educație universitară între 25 și 34 de ani și populația aflată în ”perfecționare profesională continuă”, adică vârfurile științifice ale societății.
La capitolul „sprijin din partea companiilor”, suntem iarăși ultimii din Europa:
Rezultat deloc surprinzător. Păi cine ar investi mai întâi în cercetare-dezvoltare: supermarket-urile care au umplut orașele și șoselele patriei, tăietorii de copaci, austriecii de la OMV care au demolat petrochimia sau marii exportatori de grâne, arabi și chinezi? Sau poate companiile din industria națională de apărare care nu au voie să vândă niciun șurub armatei române?
Există, firește, și indicatori care nu ne plasează chiar pe ultimul loc, ci pe locul penultim sau antepenultim pe continent, poate cu asta să ne „mândrim”…
Ei bine, lovitura cea mare vine atunci când ne comparăm nu doar cu statele Uniunii, ci și cu alte state europene și vedem că avem o performanță a inovării care ne plasează chiar pe ultimul loc, depășiți fiind de Ucraina, Muntenegru, Macedonia de Nord sau Turcia (parcă și de turci râdem de câte ori avem ocazia)…
Tragedia este că graficele și clasamentele de mai sus se văd extrem de clar în performanța specifică a economiei. De exemplu, în gradul în care exploatăm resursele cu care ne mândrim atât. Viziunea și inteligența unei clase conducătoare aici se vede cel mai bine, la productivitatea utilizării resurselor. Cine e în fruntea continentului? Olanda, Italia, Belgia, Spania, Franța, Germania, cu indici de peste 2. Cine este la coada clasamentului? Bulgaria și România, cu indici de 0,8:
Sursa: AICI Ce ne spune graficul de mai sus? Ceva extrem de simplu: putem să ne spălăm pe cap cu toate resursele noastre, dacă nu știm și nu avem cu cine să le exploatăm în mod inteligent și, mai ales, productiv!
Avem gaze? Și ce dacă, le vom lăsa pe fundul mării sau îi vom invita politicoși pe austrieci să ni le scoată și să le exporte către țări care au petrochimie. Avem cărbune? Și ce dacă, îl vom îngropa adânc în pământ pentru că nu vrem sau nu avem cu cine să construim sau să modernizăm centrale. Avem păduri? Și ce dacă, vom continua să ne rugăm de austrieci să ni le taie și să vândă cheresteaua. Avem apă? Și ce dacă, nouă ne e lene să construim alimentări cu apă sau irigații. Avem teren agricol? Și ce dacă, îl vom cultiva doar cu grâu și porumb, pe care le vom vinde pentru a avea bani să importăm porcii pe care nu mai vrem să-i creștem.
Guvernanții ne-au spus că nu putem să intrăm în secolul XXI cu fabrici metalurgice și petrochimice, că trebuie să ne modernizăm, să stăm toți la birou, în costume Armani și să ne ocupăm cu „business development”, „retail” sau „real estate”. De spus a fost ușor. De făcut se dovedește și mai ușor. Atâta doar că asta nu ne ține de foame.
Nu pot să nu observ că amprenta europeană a țării noastre este, și în acest caz, la fel de firavă și de discretă precum în multe alte cazuri. Uniunea Europeană, ale cărei valori ne tot îndeamnă guvernanții să ne fie stea călăuzitoare, este o mare putere globală în inovație și cercetare-dezvoltare. E drept, poziția sa pe glob scade treptat, dar încă face 20% din cheltuiala planetară pentru cercetare-dezvoltare, coborând de la 25%, cât avea ponderea la scară mondială în anul 2000.
Și dacă tot ne comparăm cu Europa, poate nu e bine să trecem peste niște cifre relevante: în Uniunea Europeană, încă din 2013, s-a depășit pragul de 2% din PIB alocați cercetării-dezvoltării, pentru ca în 2018 acest prag să ajungă la 2,16% din PIB. De mai bine de patru ori mai mult decât în România. Este limpede că tendința marilor puteri economice ale lumii este de a-și întări caracterul inovator, de a se baza și mai mult pe cercetare-dezvoltare ca motor de creștere economică. Este, la fel de limpede, comportamentul de țară bananieră al României: dacă UE, ca entitate, precum și majoritatea statelor membre, cresc constant partea de PIB alocată cercetării și dezvoltării de produse și tehnologii noi, țara noastră își scade finanțarea pentru inovare și își condamnă cetățenii la un viitor de culegători de sparanghel.
Pe glob se petrec transformări uriașe: China a ajuns să genereze singură o cincime din creșterea intensității inovării la nivel mondial. Da, China aceea de care râd toți scrobiții care ne umplu televizoarele. Încă din 2017, suma alocată cercetării-dezvoltării în China (2,13%) depășea media Uniunii Europene și erau doar 7 state membre care aveau procentaje mai mari pentru acest indicator. Cât privește Statele Unite, cu un fabulos procentaj de 2,79% acordat cercetării-dezvoltării, numai patru state europene se pot lăuda că întrec pragul american. Iar pe Coreea de Sud nu o întrece nimeni din Europa:
Sursa: AICI Și dacă tot vorbim despre modelul european, să mai spunem ceva important: două treimi din banii cheltuiți pe continent pentru cercetare-dezvoltare se cheltuie de către companii, nu de către stat:
Sursa: AICI Cine să facă acest lucru la noi? Companiile austriece care se mărginesc la tăierea copacilor și la demolarea petrochimiei? Indienii care ne-au demolat siderurgia? Francezii de la Renault care au ales să producă mașini electrice Dacia în China? Cine?
Este clar că modelul de creștere al viitorului se bazează pe inovare, pe asimilarea și dezvoltarea de tehnologii noi. Uniunea Europeană, din care teoretic facem și noi parte, acest model l-a ales. Statele Unite, China, Coreea de Sud și Japonia, marile puteri ale tehnologiei, toate au o creștere economică din ce în ce mai mult dependentă de cercetare și dezvoltare. Mai aproape de noi, avem două modele grăitoare: Elveția și Israel. Israelul este chiar de pus în ramă: o națiune de nici 7 milioane de oameni a putut să supraviețuiască înconjurată de sute de milioane de inamici, care dețin jumătate din resursele globului, grație extraordinarei concentrări spre inovație și tehnologii noi.
De ce nu vede nimeni aceste cifre? De ce rămânem mereu convinși că locul națiunii române este să culeagă sparanghel pentru cercetătorii nemți? De ce nu ne comportăm ca adevărați membri ai clubului european? De ce ne bucurăm că cele mai bune creiere ale noastre pleacă să studieze și să lucreze în alte țări?
Conducătorii României au închis fabricile și le-au demontat pentru a se îmbogăți vânzând fier vechi. Conducătorii României au comandat uciderea a două treimi dintre porcii crescuți în țară și au distrus două treimi din sistemul național de irigații, făcându-ne să importăm mâncare din străinătate. Conducătorii României ne-au condamnat la înapoiere și la salarii mici atunci când au vândut resursele țării unor concurenți nemiloși și nepăsători.
Aceiași conducători își fac poze zâmbitori și îmbrăcați în costume de zeci de mii de euro cu ceilalți lideri europeni. Ei, conducătorii noștri, pretind că sunt la fel ca Merkel sau Macron, dar abia așteaptă să se întoarcă la București să cheltuie și ultimii bani ai țări pentru îmbogățirea aristocrației bugetare, care a ajuns singura parte a românilor care trăiește ca în Europa cu adevărat.
Operațiunea „Toți banii țării în buzunarele baronilor galbeni/verzi/roșii” și-a atins toate obiectivele. Și în primul rând și-a atins obiectivul de a ucide viitorul României. De a ne lăsa fără copii. De a ne lăsa săraci și chinuiți. De a ne lăsa la marginea lumii civilizate. De a ne condamna la o viață de culegători de sparanghel.
