Traiul cu 3.000 de lei pe lună: de ce 2.050 de lei s-au dus în doar 13 zile
Cât de departe mai poate ajunge un venit de 3.000 de lei într-o economie măcinată de scumpiri? Un experiment personal făcut public pe internet a reaprins dezbaterea despre prăpastia dintre salariile mici și costul real al vieții din România, în timp ce specialiștii avertizează că inflația erodează cel mai brutal tocmai bugetele celor care nu au de unde să taie.
Deși în marile orașe pragul minim pentru o existență lipsită de griji majore și cu o mică marjă de economisire urcă spre 5.000 de lei pe lună, pentru numeroși români suma de 3.000 de lei nu este un exercițiu teoretic, ci limita lunară întreținută cu greu. Discuția a căpătat contur după ce un utilizator al comunității Reddit r/roFrugal a publicat, vineri, 13 noiembrie, bilanțul unui test asumat: să supraviețuiască o lună cu 3.000 de lei, în condițiile în care nu achită chirie, gătește acasă, nu fumează și nu consumă alcool.
Pentru românii cu venituri mici, facturile și alimentele consumă o mare parte din bugetul lunar Foto: Pixabay
Chiar și în aceste condiții favorabile, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu ritmul cheltuielilor reale. După primele 13 zile ale lunii, autorul experimentului consumase deja 2.050 de lei. Cea mai mare parte s-a scurs către nevoile de bază: aproximativ 600 de lei pe alimente și băuturi, 500 de lei pe carburant și încă 450 de lei pe întreținere, gaze și electricitate. Restul banilor au acoperit abonamentele la telefon, internet și televiziune, o piesă vestimentară, un tuns și câteva produse necesare în gospodărie.
Rămas cu 950 de lei pentru restul lunii, adică în jur de 55 de lei pe zi, bărbatul a ridicat o întrebare care vizează direct calitatea vieții, dincolo de simpla supraviețuire: „Pot să trăiesc cu 55 lei pe zi? Da! Garantat. Mai un cartof prăjit, mai un ou, mai un orez, mai un măr. Bă, da ce viață e asta mă frate?”
Între un test voluntar și realitatea salariului minim
Mărturia a adunat sute de comentarii, scoțând la lumină ruptura dintre un exercițiu de disciplină financiară și existența celor care nu au nicio plasă de siguranță. Pentru mulți dintre cei care au intervenit în discuție, lipsa alternativelor transformă bugetul restrâns într-o rutină permanentă.
„Am salariul minim pe economie și îți spun eu, nu trăiesc. Doar o duc de la o zi la alta. Distracție o data pe an și aia cu cumpătare”, a relatat un utilizator, în timp ce un alt participant a punctat simplu: „Unii nu ne-am propus, o facem de nevoie.”
Au existat și mărturii ale unor persoane care reușesc să își gestioneze luna chiar și cu 2.000 - 2.500 de lei, cu prețul eliminării totale a cheltuielilor cu mașina, abonamentele sau ieșirile în oraș, însă doar în lipsa chiriei și a copiilor în întreținere. „De ce? De nevoie, ca nu cred ca cineva vrea sa traiasca asa”, a explicat autorul comentariului. Alți membri ai comunității au atras atenția asupra riscului de a accepta asemenea privațiuni drept o normalitate: „Hai sa nu normalizam traitul asta, la limita subzistentei. Nu e normal salariul asta pentru un om si punct”.
Harta scumpirilor: de ce contează orașul și magazinul
Expertul financiar Adrian Asoltanie confirmă că gestionarea unui buget de 3.000 de lei depinde enorm de locul în care trăiește o persoană. „Când vine vorba de cum ne descurcăm cu un venit de 3.000 lei pe lună, provocarea e foarte mare”, explică specialistul, arătând că presiunea este extremă în centrele urbane mari precum București, Cluj, Timișoara sau Iași, unde prețurile locuințelor și ale serviciilor sunt ridicate. În schimb, o gospodărie la curte, cu o grădină proprie, poate atenua o parte din costurile alimentare.
Totuși, cheltuielile legate de locuință rămân inevitabile chiar și pentru proprietarii fără credite ipotecare, care trebuie să achite lunar utilitățile, întreținerea, taxele și impozitele. Pentru un tânăr singur care plătește și chirie, un salariu de 3.000 de lei înseamnă compromisuri severe, precum împărțirea unui apartament, închirierea unei camere sau mutarea într-un cartier mai ieftin — soluții de avarie care reduc temporar presiunea, dar nu rezolvă problema veniturilor mici.
La capitolul alimentație, specialistul atrage atenția că locul din care sunt făcute cumpărăturile poate cântări decisiv în buget: „Magazinele mici din apropierea locuinței, de obicei, sunt mult mai scumpe decât hipermarket-urile sau decât magazinele discounter”. În paralel, autoturismul personal devine o gaură neagră financiară dacă la cei 500 de lei pentru benzină — sumă remarcată și de utilizatorii Reddit ca fiind una dintre cele mai grele din bugetul experimentului — se adaugă asigurările, reviziile și reparațiile. Pe de altă parte, participanții la dezbatere au subliniat că în localitățile fără transport public funcțional, renunțarea la mașină este imposibilă pentru navetiști.
Cât costă un trai decent și de ce inflația lovește inegal
Întrebat care ar fi nivelul salarial necesar unui tânăr pentru a-și acoperi nevoile fără privațiuni extreme și pentru a pune bani deoparte, Adrian Asoltanie indică un reper orientativ de aproximativ 5.000 de lei lunar, sumă care variază în funcție de oraș și de situația fiecăruia.
„Aș zice că undeva, în jur de un 5.000 lei pe lună ar fi o sumă care să îți permită cu ceva curățenie și cu ceva cumpătare, să poți să îți acoperi mai multe din categoriile de cheltuieli și, eventual, să și pui deoparte recomandarea de 10% adică 500 lei”, precizează expertul.
Diferența majoră față de salariile mai mari apare în felul în care se resimte creșterea prețurilor. Deoarece persoanele cu venituri modeste direcționează aproape tot salariul către hrană, energie și bunuri de strictă necesitate, ele nu mai au marjă de manevră atunci când acestea se scumpesc. „Principalul inamic al persoanelor cu venituri mici este inflația, pentru că inflația, pe de o parte, scumpește exact produsele și serviciile pe care le folosesc acești oameni. Inflația o simte mai puternic o persoană cu 3.000 lei decât o persoană cu 10.000 lei salariu”, avertizează Adrian Asoltanie.
Capcana creditelor scumpe și alternativa CAR
În lipsa unei rezerve financiare, orice situație neprevăzută — de la o urgență medicală sau o defecțiune în casă până la o pierdere temporară de venit — poate împinge gospodăriile vulnerabile în datorii greu de dus. Riscul este cu atât mai mare cu cât mulți români au deja rate pentru electrocasnice sau telefoane, iar dobânzile ridicate le pot destabiliza rapid bugetul.
Pentru a evita îndatorarea toxică, expertul financiar recomandă economisirea chiar și a unor sume mici și apelarea la casele de ajutor reciproc (CAR). „O recomandare foarte importantă pentru românii cu venituri mici este folosirea sistemului de tip CAR, faimosul sau vechiul sistem al caselor de ajutor reciproc, pentru că acest sistem îi scutește pe cei cu venituri mici de riscul de a intra în datorii scumpe”, explică Asoltanie.
Prin depunerea lunară a 100–200 de lei la un CAR, suma se adună în contul membrului conform regulamentului intern al organizației, iar în caz de nevoie acesta poate accesa un împrumut cu dobânzi în jur de 10–12%, în condițiile stabilite de fiecare casă în parte. Alternativa instituțiilor financiare nebancare poate deveni ruinătoare, avertizează specialistul: „Altminteri, există riscul foarte serios de a ajunge pe la IFN-uri și acolo se vor lovi de dobânzi de 70-80% ceea ce pentru o persoană cu venituri mici este absolut copleșitor”.
Soluția pe termen lung nu stă doar în economisire
Dincolo de optimizarea cheltuielilor zilnice, tăierea costurilor are o limită fizică. Într-un oraș mare, nevoile de bază — locuirea, hrana și deplasarea — presupun cheltuieli pe care nimeni nu le poate ocoli. De aceea, Adrian Asoltanie subliniază că obiectivul principal al celor aflați la baza grilei salariale trebuie să fie ieșirea din acest plafon.
„Una dintre prioritățile persoanelor cu venituri mici ar trebui să fie creșterea veniturilor, și anume cum facem să câștigăm mai mulți bani, să nu rămânem toată viața pe 3.000 lei salariu”, punctează expertul. Printre căile concrete indicate de acesta se numără dobândirea unei noi calificări, învățarea unei meserii căutate, continuarea studiilor sau, în anumite situații, relocarea într-o zonă cu un cost al vieții mai scăzut ori munca în străinătate, unde unele ocupații sunt plătite substanțial mai bine.
Explorează subiectele:
