Tras pe dreapta de COVID: Cea mai dramatică poveste a unui sportiv român, doborât de SARS-CoV-2

Tras pe dreapta de COVID: Cea mai dramatică poveste a unui sportiv român, doborât de SARS-CoV-2

Fundaș stânga de meserie, Cristian Ganea (31 de ani) e cea mai mare victimă a SARS-CoV-2 din sportul românesc. După ce s-a îmbolnăvit, el a fost oprit de la efort, timp de trei luni. Iar acum a ajuns la FCSB, într-o tentativă de a-și relansa cariera.

Cristian Ganea, noul jucător al celor de la FCSB

Exagerările pandemice au fost înfiorătoare și au dat naștere la o situație teribilă: banalizarea pericolului. S-a vorbit atât de mult și atât de intens despre „Apocalipsa COVID“, încât, la un moment dat, mulți oameni au refuzat, pur și simplu, să mai urmărească subiectul, într-o tentativă de a-și păstra sănătatea mintală.

Dincolo de aceste exagerări condamnabile totuși, au fost și situații în care COVID-ul a doborât oameni tineri și sănătoși. Vorbim despre cazuri rare, dacă le raportăm la numărul de îmbolnăviri, însă ele au existat. Povestea lui Cristian Ganea, jucător cu opt selecții în naționala României, e o dovadă în acest sens.

Ajuns în fotbalul grec, după o perioadă de coșmar în Spania, cu foarte puține minute jucate, Ganea a devenit om de bază la Aris Salonic. Unde, între 2020 și 2022, a avut 59 de meciuri, un gol și două pase de gol. Acest bilanț i-a adus apoi un transfer spectaculos la Panathinaikos. Deși se confruntă cu probleme financiare, această grupare rămâne una importantă în Grecia. Din păcate pentru Ganea, aici el a fost lovit de ghinion. Pentru că s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a fost tras pe dreapta, de la mijlocul lunii decembrie 2022 până în martie 2023!

Per total, Ganea a lipsit 93 de zile de pe teren, fiind oprit de la efort, la recomandarea medicilor. Ceea ce a și confirmat printr-o postare pe Instagram: „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere din ultimele zile. A fost probabil cea mai dificilă perioadă din cariera mea. COVID-ul și-a pus amprenta asupra mea și, din păcate, în acest moment starea de sănătate nu-mi permite să joc un rol în parcursul echipei spre istorie. Trebuie să urmez un protocol strict în următoarele 3 luni, iar asta nu-mi va permite să fiu în locul pe care îl iubesc cel mai mult, pe gazon. Sunt determinat să revin și mai puternic“, a fost un fragment din mesajul lui Ganea, în decembrie 2022.

Din păcate, nici după ce s-a refăcut, fundașul român n-a mai reușit să-și câștige locul la Panathinaikos. De altfel, bilanțul său la această grupare arată așa: 370 de minute pe teren în doar zece partide. Firește, părțile au convenit să meargă pe drumuri separate. Ceea ce s-a și întâmplat.

Ganea tocmai a semnat pe doi ani cu FCSB, unde va primi un salariu de 12.000 de euro pe lună. Plecarea sa de la Panathinaikos a fost confirmată de clubul grec: „Panathinaikos anunță rezilierea contractului lui Cristian Ganea, care s-a produs de comun acord. Fundașul român a făcut parte din echipa clubului nostru din vara anului 2022 și a jucat în 10 meciuri în toate competițiile. Îi mulțumim pentru munca depusă și îi urăm mult succes în carieră“.

La FCSB, Ganea va avea o concurență acerbă pentru postul de fundaș stânga, unde Risto Radunovici (31 de ani) a fost un om de bază în ultima perioadă.

13

noiembrie 2022 e data ultimului meci oficial jucat de Cristian Ganea. Atunci, el a fost trimis pe teren, în minutul 82, în Panathinaikos – Atromitos, scor 2-0.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat