Trebuia doborâtă drona rusească de la Tulcea? Cum explică Nicușor Dan decizia piloților

Președintele Nicușor Dan a confirmat luni, într-o intervenție la Antena 3, că drona detectată recent în spațiul aerian al României aparținea Rusiei și că legislația actuală permite doborârea ei.

Nicușor Dan FOTO presidency.ro

Nicușor Dan FOTO presidency.ro

"Ştim că este rusească, ştim exact şi intervalul de timp şi parcursul pe care l-a avut pe teritoriul românesc", a spus şeful statului la Antena 3.

Întrebat dacă armata ar fi trebuit să o neutralizeze, Nicușor Dan a amintit că, potrivit legii adoptate în primăvară, decizia poate fi luată direct de comandantul responsabil de apărarea zonei.

„După legea pe care Parlamentul a votat-o în primăvara asta, există cadrul legal pentru a doborî şi nu trebuie nici preşedintele să aprobe, nici ministrul, nici şeful Statului Major, trebuie să fie comandantul operaţiunii de pază a respectivei zone. Tot timpul este o decizie pe care să o iei de la caz la caz, pentru că, în momentul în care tragi după ea, poţi să provoci pagube colaterale. Asta e tot ce pot să spun eu în momentul ăsta", a explicat preşedintele.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, când locuitorii din nordul județului Tulcea, inclusiv din municipiu, au primit două mesaje Ro-Alert și au fost sfătuiți să se adăpostească, după ce o dronă a traversat zona Chilia Veche – Izmail.

"Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina, n.red.) şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina", se arată într-un comunicat al MApN.

În acest context, aeronave F-16 şi Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români şi germani, au monitorizat zona, până la ora 21:30, şi au primit autorizarea de a doborî ţinta, potrivit sursei amintite.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că piloții români care au interceptat o dronă rusească în apropierea graniței au avut autorizarea de a o doborî, însă au decis să nu tragă pentru a evita posibile victime sau pagube colaterale. „E o decizie de profesionalism și responsabilitate”, a scris ministrul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR