Trei impostori călare pe morții Revoluției
Ziua a început prost. Cu mesajele lor de o rară impertinență, Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea și Ion Iliescu au mânjit, în prima parte a zilei, memoria celor morți la Revoluție. Dăncilă, de pildă, și-a manifestat aprecierea față de ”curajul celor care au înfruntat regimul represiv”. Exact, premierul guvernului care a gazat, bătut și umilit protestatari pașnici cu doar câteva luni în urmă, pe 10 august, n-are nici cea mai mică jenă să elogieze curajul de a înfrunta un regim abuziv, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro . Ea, simpla marionetă a unui lider autoritar, cu drave derapaje anti-democratice și anti-occidentale, sfidează un popor întreg adus în pragul exasperării când spune că ”gândul meu se îndreaptă spre martirii Revoluţiei şi spre familiile acestora”.
Viața se răzbună însă pe orice impostor de anvergura premierului. Dăncilă a mai comis o gafă marca proprie, greșind numele premierului bulgar, pe care l-a întâlnit la un eveniment desfășurat în Serbia. A fost o bună ocazie să ne amintim cu toții că spiritul ”coanei Leana”, simbolul imposturii ceaușiste, n-a murit, ci supraviețuiește, acolo, în vârful statului.
A venit apoi rândul lui Liviu Dragnea să maculeze ziua de 22 Decembrie și ideea de libertate cu o postare pe Facebook. Din textul nu mai lung de șase rânduri rezultă destul de clar că oamenii au murit în decembrie 1989 inclusiv pentru dreptul lui de a scăpa de pușcărie. Oamenii au strigat acum 29 de ani Libertate, dacă nu știați, inclusiv pentru hoții și pușcăriașii noștri de azi.
Liderul PSD pare să confunde totuși Libertatea cu Liberarea, revolta împotriva comunismului cu revoluția borfașilor: ”Ziua de 22 Decembrie este închinată memoriei eroilor Revoluției Române, care au luptat pentru o Românie a Libertății, în care abuzurile nu își au locul și nu pot fi tolerate.” România Libertății lui Dragnea înseamnă doar amnistie și grațiere pentru borfași mari și mici din politică, nu acel spirit al libertății pe care se construiește lumea occidentală, care îi repugnă.
Ion Iliescu se califică însă detașat pentru titlul de Impostorul zilei sau de tătuc al impostorilor și cinicilor fără margini din politica romnească. A doua zi după ce Parchetul l-a pus oficial sub acuzare pentru crime împotriva umanității în dosarul Revoluției, da, chiar în dosarul Revoluției, fostul președinte publică un mic eseu cu aberații semantice. ”O revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie”, explică Iliescu. Cât de simplu, cât de clar. Ceva din care unii au pierdut, adică Ceaușescu, iar alții au câștigat, adică el. Despre morți, numai de bine, omagiu și recunoștință.
Totuși, nu poate să treacă neobservată sopârla de bătrân activist strecurată fix la finalul textului, două rânduri cu dedicație pentru Dragnea: ”Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, şi dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem şi trebuie să apărăm ceea ce am câştigat în decembrie 1989”. Un adevărat artist al zicerilor subversive și al falsificărilor istorice.
Ar fi fost păcat însă ca de 22 Decembrie să vorbească doar Iliescu, Dragnea și Dăncilă. În consecință, în a doua parte a zilei, au vorbit cele câteva mii de oameni care au pornit în marș de la Piața Victoriei, către Universitate și apoi în Piața Revoluției, unde au citit numele celor peste 1000 de morți la Revoluție.
Pe drum, manifestanii au scandat ”PSD, ciuma roșie!”, ”Nu vrem să fim o nație de hoți!”, ”Europa!”, ”România cere, fără grațiere!”, ”Jandarmeria apără hoția!” și alte lozinci care ne avertizează că în țară se insinuează un alt fel de dictatură. Ar fi bine, deci, să ne amintim că autocrații, dictatorii în devenire nu pleacă niciodată de bunăvoie și nici prin alegeri nu mai pot fi dați jos prea ușor odată ce ajung cu adevărat dictatori.
Modul în care au fost comemorați astăzi, 22 decembrie 2018, la București, morții Revoluției a făcut ca o zi începută prost să se termine, totuși, așa cum se cuvine. Câtă vreme liniștea, pacea și conlucrarea visate de toți pesediștii de la Iliescu încoace nu s-au așezat peste țară ca lespedea de mormânt, mai există ceva speranță.
