Trei nave panameze au fost atacate de rachetele rusești în Marea Neagră (Planet Labs PBC)

Rusia a atacat trei nave în Marea Neagră. Trei nave aflate sub pavilion Panama au fost lovite de rachetele rusești în Marea Neagră, în urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei. Una dintre ele s-a scufundat, celelalte două rămân pe linia de plutire, dar sunt avariate, relatează RBC-Ucraina, cu referire la Reuters. Cele trei nave, care au devenit ţinta atacurilor de rachete rusești sunt Namura Queen, Lord Nelson și Helt, a precizat Agenția Reuters, citând Autoritatea Maritimă din Panama (AMP). AMP nu a oferit însă date despre zilele când au fost comise atacurile. ”Știm că sunt trei nave, care au fost atacate de rachetele rusești, întregul echipaj este în viaţă, avem pagube materiale”, a declarat Noriel Araúz, administratorul AMP. Potrivit acestuia, în Marea Neagră se află în continuare cel puțin zece nave. El a adăugat că Flota Rusă a restricționat ieșirea navelor din această zonă. Potrivit AMP, Panama are cel mai mare registru din lume de nave care arborează pavilionul său, cu peste 8.000 de unități. Amintim că, în primele zile ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei, armata rusă a lovit un tanc petrolier care arbora drapelul Republicii Moldova. Nava a ars aproximativ două săptămâni. Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei continuă pentru a 22-a zi, relatează RBC-Ucraina./vdraguta/denisse

(www.rbc.ua – 17 martie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români