Tribunalul Bucureşti decide dacă emite un mandat de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu

Tribunalul Bucureşti decide dacă emite un mandat de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu

Tribunalul Bucureşti decide joi dacă emite mandat de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, internat în prezent la o clinică din Italia, acuzat de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Tribunalul Bucureşti a dezbătut marţi cererea procurorilor de arestare în lipsă a lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, şi a decis să amâne pronunţarea pentru joi.

Iniţial, pe 19 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, anchetatorii s-au deplasat la Spitalul Elias, Secţia ATI, unde Mario Iorgulescu era internat din data de 8 septembrie 2019, pentru aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale şi a acuzaţiilor, însă, dată fiind starea de sănătate critică a fiului preşedintelui LPF, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu era oportună.

Pe 23 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 7 octombrie 2019, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, la data de 31 octombrie 2019, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află şi în prezent.

Potrivit Parchetului, în continuarea demersurilor de audiere a lui Mario Iorgulescu şi, implicit, de aducere la cunoştinţă a acuzaţiilor, la data de 2 octombrie 2019 a fost emis un ordin european de anchetă în acest sens, activitate finalizată de autorităţile judiciare italiene la data de 23 octombrie anul trecut.

"Prin ordonanţa din data de 20 decembrie 2019 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoştinţă a noii calităţi procesuale, însă acesta nu s-a prezentat, invocând, prin apărătorii săi, motive de natură medicală, solicitând ca activităţile să fie efectuate tot prin procedură judiciară internaţională", spun procurorii.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 23 ianuarie 2020, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina lui Mario Iorgulescu din infracţiunile de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, în infracţiunile de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe şi a fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea acestuia, cu aducerea prealabilă la cunoştinţă atât a calităţii de inculpat, cât şi a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autorităţile judiciare italiene la data de 12 februarie.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.

Anchetatorii explică faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria