Tribunalul Bucureşti-motivare: Nu există nicio probă concretă privind vinovăţia celor doi fraţi suspectaţi de uciderea paznicilor

Tribunalul Bucureşti-motivare: Nu există nicio probă concretă privind vinovăţia celor doi fraţi suspectaţi de uciderea paznicilor

Bucureşti, 23 iul /Agerpres/ - Un judecător de la Tribunalul Bucureşti susţine că procurorii nu au nicio probă concretă care să ateste vinovăţia fraţilor Florin şi Marian Bonciu, suspectaţi că i-au ucis pe cei doi paznici de la fabrica de ciment din Capitală, dar şi că ar fi autorii unei crime asemănătoare din anul 2017.

Magistratul consideră că întregul raţionament al procurorilor este de tipul "cei doi inculpaţi sunt suspectaţi, doar pentru că nu sunt probe pentru a fi suspectate alte persoane".

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii luni motivele pentru care judecătorul Vlad Andriescu a respins, pe 17 iulie, cererea Parchetului Capitalei de arestare preventivă a fraţilor Florin şi Marian Bonciu, cercetaţi penal pentru omor şi omor calificat.

Procurorii susţin că, în noaptea de 15 spre 16 iulie 2018, în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, Florin şi Marian Bonciu ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenţi de pază în incinta fabricii, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior şi lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor.

Anchetatorii îi suspectează pe fraţii Bonciu că au ucis un alt paznic de la fabrica de ciment, trupul acestuia fiind descoperit în stare de putrefacţie în septembrie 2017.

"Mai întâi, judecătorul de drepturi şi libertăţi notează că, încă de la momentul descoperirii cadavrului primei victime (septembrie 2017 - n.r.), organele de urmărire penală au depus eforturi susţinute şi consistente în vederea descoperirii făptaşului. Astfel, organele de urmărire penală au realizat ample activităţi de cercetare penală, administrând variate mijloace de probă. (...) În fine, astfel cum se precizează chiar în referatul Parchetului, (...) imaginile înregistrate putând servi pentru a stabili mişcările persoanelor din raza lor de acţiune, dar fără să acopere (...) unde au fost descoperite cele trei cadavre. În aceste condiţii, (...) nu există probe directe, obiective, care să sprijine o identificare obiectivă şi mai precisă a făptaşului sau făptaşilor. Făcând din nou trimitere la cuprinsul referatului înaintat de către Parchet, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, de fapt, întregul raţionament al organelor de urmărire penală este un raţionament de tipul 'cei doi inculpaţi sunt suspectaţi doar pentru că nu sunt probe pentru a fi suspectate alte persoane'. Apreciem un astfel de raţionament ca fiind nesatisfăcător mai ales atunci când se pune în discuţie luarea celei mai aspre măsuri preventive faţă de o persoană", se arată în motivarea tribunalului.

Judecătorul citează din referatul Parchetului, în care se arată că fraţii Bonciu au fost prezenţi în incinta fabricii, atât la momentul comiterii crimei din 2017, cât şi la momentul celei de-a doua crime, însă cercetările procurorilor s-au axat pe investigarea a diverse piste, fiind posibil ca omorul primului paznic să fi fost comis din răzbunare, din gelozie sau de
către o persoană care să fi fost surprinsă la furat.

"Or, aceste cercetări par să nu fi revelat rezultate concludente care să poată permite o suspiciune rezonabilă cu privire la o persoană concretă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi notează că, dacă materialul probator strâns din septembrie anul trecut şi până la începutul lunii iulie a anului, acesta ar fi permis ca o anumită persoană concretă să poată fi suspectată de primul omor, atunci cu siguranţă că organele de urmărire ar fi formulat deja o acuzaţie formală împotriva acesteia şi fie ar fi luat ei înşişi o măsură preventivă cu privire la acea persoană, fie ar fi formulat o cerere în acest sens judecătorului competent. După descoperirea celorlalte două victime, bănuielile Parchetului par să fi căpătat o nouă direcţie. (...) În baza acestei noi piste investigative şi - considerăm necesar să subliniem din nou acest lucru - fără ca să existe de fapt niciun mijloc de probă concret, obiectiv, în sensul posibilei vinovăţii a celor doi inculpaţi, Parchetul a concluzionat că ei se fac vinovaţi de cele trei fapte. (...) Judecătorul consideră că descoperirea celorlalte două cadavre şi a mijloacele de probă administrate după acest moment nu numai că nu a contribuit la micşorarea cercului de persoane bănuite de prima faptă, ci, dimpotrivă, cercul acestor persoane s-a lărgit prin includerea şi a altora", se mai spune în motivare.

Magistratul consideră că se impune ca toate pistele investigative, atât cele mai vechi, cât şi cele mai noi, să fie cercetate în continuare de procurori, iar axarea bănuielilor exclusiv cu privire la cei doi fraţi putând fi contraproductivă în cauză şi "riscă să pună în pericol desluşirea adevărului şi rezolvarea cauzei sub toate aspectele".

"Din acest punct de vedere, apreciem că Parchetul a concluzionat în mod netemeinic că doar inculpaţii propuşi spre arestare preventivă nu ar avea un alibi care să nu fie confirmat de alte persoane care să nu fie rude. (...) Dacă cei doi inculpaţi sunt suspectaţi că ar putea minţi unul pentru celălalt, credem că acest lucru este valabil pentru orice altă persoană din colectivul respectiv", mai spune judecătorul.

"Privind cauza în ansamblul ei, prin raportare la probele administrate până acum şi la concluziile pe care le putem formula pe baza acestora, cu referire la necesitatea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal în continuare şi cu trimitere la natura şi categoriile măsurilor preventive prevăzute de lege, la efectul acestora asupra drepturilor la circulaţie a persoanelor vizate, toate celelalte condiţii legale fiind îndeplinite, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază ca nefondată propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, concluzionând totodată că faţă de aceştia se impune a se lua măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu instituirea unor obligaţii aferente, astfel încât cei în cauză să nu se sustragă cercetărilor ulterioare, care vor putea aduce eventual elemente suplimentare în sensul vinovăţiei lor", se arată în decizia tribunalului. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro