„Tricolorii” îi umplu buzunarele lui Burleanu. Câți bani va primi șeful FRF după calificarea României la Euro

România s-a calificat la Euro 2024, turneu final care va fi găzduit de Germania în vara anului viitor, după ce au învins Israel, 2-1, la Felcsut, în Ungaria. Cea de-a șasea prezență la un turneu final continental va fi premiată de UEFA cu aproape 10 milioane de euro.

Burleanu și Stoichiță, premiați pentru calificarea la Euro 2024. Foto Sportpictures

Burleanu și Stoichiță, premiați pentru calificarea la Euro 2024. Foto Sportpictures

Din această sumă, Federația a anunțat că 40% va reveni jucătorilor, astfel că ”tricolorii” vor fi recompensați cu sume cuprinse între 100.000 și 160.000 de euro, în funcție de aportul adus de fiecare în această campanie de calificare. Însă banii nu vor ajunge numai la eroii din teren sau la staff-ul tehnic , ci și la oficialii federației.

Angajații de la Casa Fotbalului vor împărți 8% din această sumă, așadar în jur de 800.000 de euro vor fi destinați pentru premierea staff-ului administrativ.

Răzvan Burleanu, președintele FRF va încasa puțin sub 100.000 de euro, în timp ce Radu Vișan, secretarul general al FRF va primi în jur de 70 000 de euro. Mihai Stoichiță, director tehnic al federației , se va situa undeva între cei doi la nivel de premiere. Apoi, restul banilor va fi împărțit între șefii de departamente și subalternii lor.

Antrenorul Edi Iordănescu va primi cei mai mulți bani pentru performanța realizată în aceste preliminarii. Selecționerul va fi recompensat cu aproximativ 200.000 de euro, după cum chiar el a dezvăluit în urmă cu mai multă vreme.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR