Tristă poveste...

Tristă poveste...

În poza furată de o cameră a ziariștilor, un prinț regal arăta devastat. Mașina îl conducea spre porțile palatului Balmoral. Din avion, o favoare de ultim minut al prințesei Anne, mătușa sa, aflase că regina murise. Singur, fără soție, ultimul dintre prinți care intra în curtea palatină, Henry probabil că va fi înțeles că a pierdut și ultimul sprijin în familie. Numai pronia cerească îl va mai ajuta de acum înainte. A intrat în palat deschizând singur ușa. Pâna seara nu i s-a permis accesul în aripa reginei. Spre noapte, după ce toți membrii familiei și-au îndeplinit gesturile de legământ față de noul rege, a fost rugat să stea în bibliotecă. Dimineața Henry a sperat să poată vorbi cu tatăl său. Sărutatul mâinii este primul gest al membrilor familiei regale de recunoaștere a noului monarh.

Tatăl său nu l-a primit. Un mesaj al secretarului regal îl va informa că acesta deja părăsise Balmoral și se afla în drum spre Londra pentru a participa la prima sa îndatorire oficială: întrunirea Consiliului Privat care îl va proclama rege.

Doar fratele său îl va primi în sala de mese. Va aștepta 2 minute până când valetul va anunța intrarea prințului de Wells, moștenitorul tronului. Henry a fost obligat să se încline.

Scurtul dialog a cuprins o ușoară simpatie și promisiune că se vor revedea când timpul o va permite. Prințul de Wells era așteptat deja de elicopterul casei regale.

În spatele zidului masiv al castelului de la Balmoral, întregul mecanism de putere s-a închis ermetic în fața lui. Henry, duce de Sussex și fiul mic al prințesei Diana, rebel al casei de Windsor va părăsii Balmoral într-o mașină a primarului comitatului. Se va întoarce cu o cursă regulară a British Airways. Nimeni nu l-a văzut ajungând la Londra.

Între lacrimi și durere, dar fără nici o emoție suplimentară, securea decizională a noului rege al Marii Britanii a căzut. În primul său mesaj către națiune, după ce a anunțat că soția sa Camilla devine regina consort, Charles III a vorbit 45 de secunde despre transferul titlului de prinț de Wells către fiului său William, adăugând, conform regulilor monarhice si ducatul de Cornawall, ca principal fief imobiliar și productiv acestuia. La finalul mesajului regele Charles al III-lea a spus o singură frază. O frază care va rămâne în istorie.

Secundele acelea înscrise deja în memoria peliculei reprezintă piatra de început a noii etape din monarhia britanică. Regele Charles III a urat succes ”fiului meu Henry și soției sale Meghan în eforturile lor de a își construi viața peste hotare”. Decizia definitivă și irevocabilă. Fără drept de apel. Regele a vorbit. Astfel s-a anulat orice posibilitate de deschidere pe care susținătorii lui Henry sperau ca moartea venerabilei suverane să o producă.

Henry rămâne definitiv și irevocabil în afara liniei regale și dinastice. Expresia ”viața peste hotare” este codul pentru a anunța că Henry nu mai este membru al familiei regale. Rămâne doar fiul cel mic al lui Charles. The spare prince, prințul de rezervă este liber. Este imposibil să mai spere într-o reconciliere, este imposibil să mai creadă ca palatul regal îl va mai primii cu covorul roșu. Linia dinastică a fost reconstuită fără el. Copii lui nu vor mai fi niciodată prinți. Mă întreb dacă a meritat prețul. Doar viitorul ne va spune, scrie HD Hartmann pe flux24.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...