TRU, adevăruri FĂRĂ PERDEA despre DRAMA Europei. Un articol EXCEPȚIONAL

Dacă tot e adevărat că greşelile se plătesc, e bine să te prezinţi cu bani potriviţi la casă. Dar asta presupune că ştii să numeri şi că ai curajul s-o faci. Nu e cazul Uniunii Europene. De fapt, nu e cazul unei lumi care îşi stimează erorile, în chiar clipa în care e răpusă de ele.

Adevărul n-a fost niciodată mai necesar şi mai detestat. În consecinţă, dezastrul UE din Marea Britanie merge înainte, susţinut de o galerie care îşi încurajează frenetic eşecul şi, prin asta, sfîrşitul, scrie, într-un excepțional material, Traian Radu Ungureanu, pe Blogul său din Adevărul.

Aşadar, să începem cu sfîrşitul, pentru a da început. După uppercut-ul încasat pe 23 iunie, concluzia şic e că soarta Marii Britanii şi a Europei a încăput pe mîna a 17 milioane de huligani. „PSD-iştii englezi!” - a strigat cineva care crede că aşa răcnesc gentlemanii. Prima eroare e aici şi vine dintr-o miopie care a impus o numărătoare foarte parţială.

Ce facem cu alte zeci de milioane de huligani răspîndiţi în Franţa, Germania, Olanda, Italia, Cehia, Austria, Finlanda? Ce sens au toţi aceşti oameni de nevăzut pentru europenii deştepţi care, de astă dată, refuză să mai fie pan-europeni?

Să ne venim în fire şi să dăm de ştire: huliganismul e o boală britanică doar în fotbal, unde a fost subcontractat fanilor purtători de bîtă, bere şi drapel. În viaţa societăţilor europene, vorbim de cu totul altceva: de o revoltă împotriva formelor de viaţă prescrise de sus.

Şi cu asta intrăm în subiect. Ar trebui să-l înţelegem bine. Altul nu va mai fi. Există un norod european mult mai numeros şi mai sensibil decît îşi închipuie elitele summitarde, popimea tehnocrată şi dăscălimea ONG-istă a Europei.

Această mulţime, compusă din oameni needucaţi, adică altfel educaţi decît spălaţii pe creier cu produse dogmatice aprobate, e neliniştită. Disperată - ca un condamnat care aude dulgherii bocănind la eşafod şi ştie că nu mai e mult pînă în zori. Toată această masă a fost exclusă de planurile care croiesc forme de viaţă noi, în care e loc doar pentru marii amici ai binelui şi progresului.

Or, după un amar de tăcere impusă, referendumul din Marea Britanie a dat drepul la cuvînt acestor oameni încă vii, cu drept de vot şi destin. Cînd rezultatul referendumului a ajuns la Bruxelles, replica a scos la iveală un volum deprimant de panică şi laşitate: sînteţi rasişti, pre-fascişti şi nesfîrşit de proşti! Autorii acestei replici ruşinoase pentru spiritul european nu trebuie iertaţi dar trebuie, la rîndul lor, înţeleşi: au aflat că progresul din mica lor fabulă de uz personal nu e ireversibil şi că istoria nu e obligată să fie de partea lor. Dar astea sînt complicaţiile intime ale bovarismului european.

Mai important e altceva: cum am ajuns aici? Simplu: nesocotind realitatea şi ignorînd natura umană. Şi mai simplu: prin utopie. Care se împarte în două direcţii de măturat adevărul. Prima e construcţia migăloasă şi neabătută a unui superstat european. Edict cu edict şi trufie cu trufie, aparatul central european a dislocat suveranitatea parlamentară, sistemele juridice, moneda şi frontierele naţionale.

Cu timpul, naţiunile au rămas fără aer. Popoarele Europei au început să înţeleagă că tot ce le rămîne e să primească botezul unei religii alandala în care binele de limbă germană şi profit francez joacă alternativ pe Dumnezeu şi Satana. Centralismul luminat european a lăsat mase enorme de oameni să orbecăie în arbitrar şi necunoscut.

A doua direcţie impusă de utopie e migraţia. Adevărul e scris cu litere cît lumea şi trebuie rostit: migraţia necontrolată e o nenorocire. Am spus: necontrolată. Am spus exact ce spun şi simt atîţia europeni înlocuiţi peste noapte de alţi europeni aduşi pe salarii mici, dar nu mai mici decît salariile de acasă.

Există un tabu care opreşte orice cuvînt critic, dacă e vorba de „cei 3 milioane”, de diaspora românească aflată la muncă în UE. Ei bine,nu! Migraţia românească nu e un motiv de mîndrie naţională sau de consolare economică. Migraţia românilor plecaţi la muncă multă cu braţele sau cu capul are un singur înţeles şi o singură explicaţie: România e un stat eşuat care se uşurează de surplus.

România şi Polonia, Bulgaria şi Lituania au căzut demult într-un echilibru falimentar care exportă forţă de muncă şi păstrează acasă o ruină ce nu poate schimba nimic. Mutarea nesăbuită care a livrat milioane de est-europeni, în numele libertăţii de mişcare pe piaţa muncii, produce probleme la ambele capete. În vest - un resentiment surd. În est - o mirişte în care nu prinde nicio sămînţă. Plus o lume politică locală împărţită, fără griji, între politicieni care maimuţăresc democraţia şi protestatari care o vînd ca etnobotanică pentru naivi.

Cum nu era de ajuns, Uniunea Europeană a sucombat în faţa marelui val migrant afro-asiatic. Problema nu e, aşa cum s-ar crede, numărul. Problema e declaraţia de capitualare rostită, în numele Europei, de Cancelarul german Merkel. În august 2015, Cancelarul german a anunţat deschiderea porţilor. Amestecul popoarelor şi culturilor a primit dreptul la haos.

Cu acelaşi prilej, Cancelarul Merkel a declarat nulă identitatea europeană, ca fel de a fi, de la Manchester la Atena. Din acel moment, referendumul din Marea Britanie a fost pierdut. Aşa cum va fi pierdut orice referendum european, cu excepţia celor organizate în interiorul Cancelariei germane şi între amicii dlui Juncker.

Revolta naţiunilor era inevitabilă. Gradul de şcolarizare a alegătorilor şi intrigile sîngeroase din interiorul Partidului Conservator britanic sînt doar mărunţişul aluvionar care însoţeşte curentele mari. Cine va avea curajul să privească, o clipă, tragedia în ochi va înţelege că spasmul care a cuprins Europa e biciuit de amintirea britanică a democraţiei şi de căderea europeană a demografiei.

Extincţia societăţilor şi culturii europene nu mai e o ipoteză sinistră. E o direcţie matematic dictată de căderea natalităţii în Germania, Franţa, Benelux, Scandinavia, dar şi în Sud-Estul european care a dat şi a secat rezerva de populaţie la dispoziţia Vestului.

Temerea Marii Britanii, care stă de pe o rată demografică încă viabilă, e că, în mai puţin de 10 ani, valul migrator afro-asiatic va fi înzestrat de Germania şi Franţa cu un paşaport european. Canalul Mînecii va fi penetrat. O Mare Britanie membră UE nu va putea mişca nici măcar degetul care apasă trăgaciul armei de la tîmplă.

În secret şi la nivel de masă, Marea Britanie nu are încredere într-o Germanie îngenuncheată de etica vinovăţiei şi de o foame demografică fără saţ. Mulţi oameni cumsecade s-au refugiat în ideea după care reacţia britanică e o eroare dictată de ignoranţă. Dacă ar fi pus mîna să citească în metrou „Tratatul de la Lisabona”, britanicii de rînd ar fi votat pro-UE. Păcat că recomandarea a venit abia după referendumul pierdut de doctorii în legislaţie europeană.

Oricum, acuzaţia de ignoranţă e o calomnie măruntă. Reacţia britanică e mult mai profundă şi mult peste problemele de acquis communautaire - cu o vorbă franţuzească trecută prin pesmet scolastic.

Reacţia britanică a fost generată de cea mai gravă teamă din cîte sînt pe lume: teama de stingerea propriei culturi. Europenii de toate felurile au motive să trăiască acelaşi fior. Europa îşi pregăteşte demisia, cu mandat demografic german şi francez.

Oficial, minoritatea musulmană a atins 5,8% în Germania şi 7,5% în Franţa. Neoficial şi previzibil, procentele aleargă spre 10%. Europa cade, dar acest detaliu e anatema la Bruxelles, loc dominat de o atmosferă cehoviană, cu scene de aristocraţie retrasă la domeniu unde se felicita în pauzele seratelor de muzică de cameră.

Socoteala de bază scapă unei elite orbite de utopie. Ea spune că, în condiţii de migraţie liberă, UE nu poate fi stabilă decît dacă are sisteme de asistenţă socială la fel de bogate sau de sărace, în fiecare stat membru. Şi mai departe: în condiţii de migraţie liberă, dar cu sisteme de asistenţă socială inegale, de la opulent la mizer, Uniunea Europeană nu rezistă.

Mai devreme sau şi mai devreme, statele suprasolicitate de cheltuieli se vor stinge, retrage sau vor dezerta. Şi, în faţa acestei situaţii pre-mortuare, care e ideea de geniu a UE? Încă un summit? Şi mai multă Europă? Pînă n-o mai rămînea deloc? - vorba cîntecului de aniversare şi beţie.

Reacţia sleită de după referendumul britanic spune că Germania e un hegemon nepregătit. Dacă vrea să facă, totuşi, ceva pentru Europa, Uniunea Europeană trebuie să respecte cultura şi viaţa zecilor de milioane care se simt desfiinţaţi de meniul utopic al elitelor.

Politica, inclusiv politica europeană, nu poate miza pe militanţi cool şi grupuri de fani tineri, spre a exclude temeiurile de viaţă ale omului comun. Argumentul celor ce vor UE fără discuţii şi corecţii stă, în prea mare măsură, pe ceva care se cheamă coffee culture, turism recreaţional şi graffiti de aeroport.

Dacă e doar atît, Europa e mică, amuzantă şi perdantă. E o maşină nichelată care secretă indiferenţa perfectă faţă de propria cultură. Ce e aia? E să ştii că mama şi tata nu sînt singurii tăi părinţi. Generaţia euro-hip nu vede şi nu înţelege tragedia din jur. Treaba ei! Dar, în acest caz, ar trebui să-şi găsească alt loc de joacă. Ultimul.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ion Iliescu, declarație criminală despre Revoluție: Este momentul să încetăm să mai căutăm vinovați

2 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

3 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

4 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

5 DOCUMENT Ce categorii de bugetari ar putea rămâne fără pensii speciale. Inventarul complet al beneficiarilor ș…

recomandări

Te ia DNA: MIZDRAN MIHAITA MARIAN

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Grasul ăsta joacă super fotbal!